de Marian Mocanu
Locotenent-colonelul Paul Boghiu, șeful Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iași la doi ani de închisoare cu suspendare și prestarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității. După ce a fost denunțat de un cetățean a cărui fiu nu a intrat la școala militară, Paul Boghiu a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită 20 litri de vin, 2 litri de țuică și 2 cocoși, în valoare totală de 250 lei. Ofițerul, care la începutul anului viitor ar trebui să iasă la pensie după 30 de ani de carieră militară, a anunțat că va contesta sentința Tribunalului Militar Iași.
Tribunalul Militar Iași a dat ieri sentința în dosarul locotenet-colonelului Paul Boghiu, șeful Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, în care acesta a fost acuzat de fapte de corupție. Ofițerul superior vasluian a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și efectuarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității. La începutul lunii martie a acestui an, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șefului Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, lt.col. Paul Boghiu, ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
„În cursul lunii februarie 2014, Boghiu Paul a pretins și a primit de la o persoană, denunțător în cauză, suma de 500 euro și produse alimentare (20 litri de vin, 2 litri de țuică și 2 cocoși), căruia i-a promis că, în schimbul unei plăți nedeterminate, îi va ajuta fiul să fie angajat ca soldat – gradat profesionist în armată, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei de selecție, formată din cadre militare, și că i-ar putea determina pe aceștia să îndeplinească un act contrar îndatoririlor lor de serviciu”, se arăta în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
Paul Boghiu a negat toate acuzațiile, declarând că la mijloc este în fapt o răzbunare din partea tatălui unui tânăr bârlădean, supărat că fiul său a picat la examenul de admitere la școala militară.
Conform propriilor declarații, lt.col. Paul Boghiu spune că a fost audiat pe parcursul anului trecut de procurorii DNA, dar în calitate de martor, pentru ca acum să se trezească acuzat de niște fapte de care consideră că nu este vinovat. El recunoaște faptul că a fost contactat, în luna februarie a anului trecut, de o persoană din Bârlad, care dorea să-și înscrie fiul la o școală militară, pentru ca băiatul să îmbrățișeze cariera militară.
„Este vorba de o persoană din Bârlad care, drept răzbunare că fiul lui nu a îndeplinit cerințele în cazul unui examen foarte riguros, cum este cel de intrare la o școală militară, a făcut plângere la DNA. Nu este nimic adevărat, nu i-am făcut nicio promisiune și nu am primit de la el nimic din ceea ce a declarat. E adevărat, a fost la mine la birou, unde i-am dat detalii cu privire la procedura de înscriere a băiatului în vederea admiterii la o școală militară, lucru care este normal din punctul de vedere a atribuțiilor de serviciu. Ulterior, am fost contactat telefonic de mai multe ori de persoana respectivă, eu inițial sfătuindu-l ca fiul său să se pregătească mai bine și să dea un nou examen anul următar, apoi, când telefoanele au continuat, explicându-i că nu ne putem întâlni decât în cadrul legal, ori în fața persoanelor competente. Am fost acostat de individul respectiv chiar și pe peronul Gării din Vaslui, dar am martori care pot să ateste faptul că nu am primit nimic de la acesta. Consider că este o simplă răzbunare, iar toate declarațiile persoanei care a făcut denunțul sunt simple fabulații!”, a declarat pentru reporterii Est News lt.col. Paul Boghiu.
După o carieră militară de 30 de ani, lt. col. Paul Boghiu ar trebui să iasă la pensie la începutul anului viitor. El este hotărât să facă acest lucru, indiferent de decizia instanței superioare, unde va contesta sentința primită la Tribunalul Militar Iași.
Normal ca nu a intrat baiatul la scoala cu 20 litri de vin.Pune intr-un plic vreo 3000 de euro si cauta-l pe adj. sef Suciu Iulian de la 01458 Barlad.Il duce pe baiat la examen cu masina personala.