Invatamant

Crăciunul, bucuria copiilor, necazul părinților

de Marian MOCANU
Moș Crăciun golește buzunarele părinților – pe lângă masa festivă, bradul sau cadourile pentru cei mici, aceștia trebuind să scoată din buzunar bani și pentru educatoare, învățătoare sau chiar îngrijitoarele de la grădinițe. 
Cu toate că la începutul acestui an școlar un ordin al Inspectoratului Școlar Județean a interzis colectarea de bani de la părinții elevilor sau preșcolarilor pentru așa-zisul fond al clasei, metehnele vechi dispar greu! Cu ocazia serbărilor școlare prilejuite de Sărbătorile de Crăciun, părinții au fost iar puși la plată. De această dată, de strângerea banilor pentru cadouri nu s-au mai ocupat educatoarele sau învățătoarele, ci șefii comitetelor de părinți de la nivelul fiecărei clase sau grupe. Este adevărat la câteva, puține ce-i drept, grădinițe din municipiul Vaslui, educatoarele au anunțat că nu este cazul să se mai facă astfel de colecte dat fiind că municipalitatea va acorda și în acest an cadouri constând în dulciuri, celor mici. Chiar și așa, părinții s-au mobilizat, pentru a strânge bani pentru ca și la cei care au grijă de copii să vină Moș Crăciun. La majoritate instituțiilor de învățământ preșcolar sau din ciclul primar părinții au trebuit să cotizeze cu sume cuprinse între 20 și 50 de lei pentru a lua cadouri pentru cei mici, și o sumă similară pentru „atențiile” destinate educatoarelor, învățătorilor și chiar îngrijitoarelor de la grădinițe.
„Serbarea de iarnă a fetiței m-a costat peste 120 de lei, respectiv costumul pentru piesa de teatru pe care urmează s-o interpreteze, cadoul Moșului și cel pentru educatoare. În plus, unul din părinți a avut ideea de a angaja un fotograf pentru a imortaliza evenimentul, adică alți 25 de lei. În plus, Moș Crăciun va trebui să vină și acasă! Dar, așa cum e reclama de la televizor, bucuria copilului meu e neprețuită!”, povestea un părinte.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button