Social

Cozi la frontieră!

de Marian Mocanu

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a dispus măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control eficient, operativ și civilizat.

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, mulți dintre cei plecați în străinătate se reîntorc acasă, pentru a petrece o minivacanță. Este cazul și a cetățenilor moldoveni, mulți dintre ei cu dublă cetățenie, care le permite accesul în Uniunea Europeană, și care, în aceste zile aglomerează frontiera de est. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași se așteaptă ca, în această perioadă, numărul celor care tranzitează frontiera de stat să crescă foarte mult, și a luat măsuri în consecință pentru fluidizarea traficului.

Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care își desfășoară activitatea la controlul documentelor, de creștere a numărului arterelor de control din punctul de frontieră, în limita configurației acestuia, menținerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicații și informatică și pregătirea personalului în vederea asigurării intervenției rapide în zona de competență, pentru rezolvarea unor eventuale situații deosebite”, se arată în comunicatul remis de ITPF Iași.

Pentru evitarea aglomerărilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Esta vorba de punctele de frontieră existente pe frontiera româno-moldoveană P.T.F. Oancea-Cahul și Galați-Giurgiulești, de pe raza județului Galați, P.T.F. Albița-Leușeni, pe raza județului Vaslui, P.T.F. Sculeni, în județul Iași, și, pe raza jud. Botoșani, P.T.F. Rădăuți – Prut-Lipcani și P.T.F. Stînca-Costești. Anul trecut, în luna decembrie, cel mai tranzitat a fost Punctul de Trecere a Frontierei Albița, prin care peste 139.000 persoane au trecut granița. În aceeași perioadă, cele șase puncte de trecerea a frontierei româno-moldoveană a fost tranzitată de aproximativ 370.000 de persoane, din care, cele mai multe, respectiv 193.200 treceri au fost pe sensul de ieșire din țară spre Republica Moldova. Poliția de Frontieră a pus la dispoziția participanților la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde se pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către polițiștii de frontieră care vor acționa în consecință, legal, de la caz la caz. Informații privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

Related Articles

Back to top button