10 bârlădeni, culeși de pe stradă, spălați, deparazitați și adăpostiți de primăria locală
Temperaturile destul de scăzute din timpul nopții au impus deschiderea centrului de primire pe timpul nopții a persoanelor fără adăpost din Bârlad.
Din 28 decembrie, de când a devenit funcțional, adăpostul de noapte a ajuns să găzduiască ieri 10 persoane, nouă bărbați și o femeie. Toți sunt adulți și până acum nu au creat probleme celor care administrează centrul, așa cum s-a întâmplat anul trecut când, din neatenția celor cazați acolo, au luat foc de la reșou câteva materiale textile. La intrarea în centru li s-a adus la cunoștință beneficiarilor regulamentul intern de funcționare a adăpostului. Disciplina, curățenia și igiena personală dar și respectarea programului 18 – 8, sunt doar câteva din obligațiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii.
Fiecare persoană fără adăpost a primit un săpun și un prosop pe care se pare că le folosesc toți cei adăpostiți în centrul situat în zona Podul Verde. Adăpostul are centrală termică proprie și apă caldă non-stop, așa că eventuala nerespectare a normelor de igienă nu are justificare.
Dacă temperaturile vor scădea exagerat pe timpul nopții, beneficiarii centrului vor primi și ceai cald. (Mihaela NICULESCU)