National

INCENDIUL din Colectiv: 19 dintre răniți mai sunt internați, doar doi la București

Dintre răniții în incendiul din Colectiv mai sunt internați 19, dintre care doar doi la București și restul în Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie și Israel, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătății (MS). 

În spitalele din București sunt internate două victime ale incendiului din data de 30 octombrie 2015, una dintre acestea fiind în stare critică. Cele două victime sunt internate la Spitalul de Urgență Floreasca și Institutul „CC Iliescu”.

Până în prezent au fost externate 79 de persoane care au primit îngrijiri medicale la București.

În spitalele din străinătate, care au preluat 39 de răniți., se mai află internați 17 dintre aceștia, toți în stare stabilă, astfel: în Austria – două persoane, în Belgia – șapte, în Olanda – o persoană, în Germania – trei persoane, dintre care un cetățean german, în Marea Britanie – trei persoane – și în Israel – o persoană. În urma incendiului din data de 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate. Inițial au fost internați în spitalele Capitalei 147 dintre răniții din Colectiv. 

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button