JustitieSocial

Șoferii ”bizoni” au intrat în colimatorul polițiștilor bârlădeni!

de Răzvan CĂLIN

Agenții de poliție rutieră au derulat o acțiune ce i-a avut în prim plan pe conducătorii auto care staționează sau parchează mașinile după cum ”vrea” mușchii lor.

În sfârșit, agenții Biroului de Poliție Rutieră (BPR) Bârlad au declanșat o campanie susținută împotriva unei ”specii” aparte de conducători auto, care sfidează orice normă rutieră sau de bun simț. Vorbim despre acei șoferi, care sub varii pretext și motive (care mai de care mai stupide) staționează sau parchează autovehiculele după cum le tună capul și, de obicei, exact în locurile interzise. Cotidianul nostru a lansat de mai mult timp o campanie de presă în acest sens, pentru a sensibiliza autoritățile să ia măsuri împotriva acestor conducători auto și să-i disciplineze.

Așa se face că pe 14 ianuarie, s-a consumat o primă acțiune din cadrul unei campanii mai ample derulată de BPR Bârlad, axată chiar pe combaterea încălcării normelor rutiere privind oprirea și staționarea voluntară a vehiculelor.

”Acțiunea s-a desfășurat pe durata a două ore și în afară de colegii de la BPR Bârlad au mai fost angrenate efective ale Biroului Drumuri Naționale și Europene, Biroul de Ordine Publică și Poliția Locală. Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat regulile de circulație în ceea ce privește oprirea/staționarea vehiculelor (au oprit pe trecerile pentru pietoni, au blocat stațiile mijloacelor de transport public de persoane sau au oprit în intersecții)”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Agenții de la BPR Bârlad intenționează să deruleze astfel de acțiuni și pe viitor. În același timp, polițiștii atrag atenția cu privire la situațiile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor: în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”; în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m; pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și înainte de acestea; în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției; în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea; în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația a două vehicule venind din sensuri opuse, precum și în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în același sens ar fi obligați, din această cauză, să treacă peste acest marcaj; în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos.

De asemenea, este interzisă staționarea voluntară a vehiculelor în următoarele situații: în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării; pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m; în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice; în pante și în rampe.

Oprirea neregulamentară se sancționează cu 2-3 puncte amendă și cu aplicarea a 2 puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară se sancționează cu 4-5 puncte amendă și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

2 Comments

  1. Ar trebui sa faca ceva si cu masinile parcate din fata de la Non-Stop si pana la Centaur. Pe acolo pe prima banda nu s-a circulat niciodata de cand s-a pus peticul asta de asfalt, iar coloana de masini se face uneori pana la Capsa.

  2. pe Bulevardul Primaverii este deazstru ……. nu stii unde sunt treceri de pietoni si unde nu , fiecare parcheaza cum vrea, daca apare un pieton din spatele unei masini parcate la o trecere … nu ai timp sa franezi….

Back to top button