AdministratieSocial

Victorie pentru eleva din Bârlad care a pornit cruciada împotriva transportului local! Autoritățile au capitulat după numai o zi: costul abonamentului pentru transportul elevilor va fi redus cu 50%

de Simona MIHĂILĂ

Războiul pe care Andra Palmaciu, eleva de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, l-a produs după postarea pe facebook a scrisorii în care dă de pereți cu condițiile din transportul urban, s-a dovedit a fi o admirabilă lecție de implicare civică pentru toți acei cetățeni care se complac în neputință.
La numai o zi după ce tânăra a depus la Consiliul Local Bârlad proiectul de hotărâre pentru reducerea cu 50% a tarifelor de transport a elevilor, autoritățile bârlădene au capitulat. Astăzi dimineață, au convocat o conferință de presă în care au adus la cunoștință că măsura va fi pusă în aplicare imediat după adjudecarea serviciului de transport urban. Elevii claselor I-VIII, precum și liceenii, vor fi beneficia pe parcursul anului scolar (inclusiv vacanțele intersemestriale) de reducerea a 50 de procente din costul abonamentelor, diferența urmând a fi suportată de bugetul local. Astfel, dacă prețul de 2 lei /calatorie se va menține, un elev va plăti circa 44 de lei pe lună (dus-întors), în loc de 88 de lei, cât costă acum un abonament cu mijloacele de transport în comun din Bârlad.
Mai mult, în caietul de sarcini al licitației, care va reintra în dezbaterea consilierilor locali în ședința ordinară de mâine, va fi inclus un nou criteriu de departajare: firma care va oferi, la rândul său, o reducere a costului abonamentului va obține un punctaj mai mare. Așadar, elevii din municipiul Bârlad ar putea avea șansa să plătească mai puțin de jumătate din prețul unui abonament de călătorie.

Elevii vor putea intra in posesia abonamentelor, pe baza legitimatiei de elev, la sediul fostei SC Urbantrans  (pe strada Tecuciului).

Poziția comică a conducerii primăriei: „Noi ne-am gândit primii la asta”

Demersul Andrei Palmaciu, susținut de fostul consilier local Daniel Buzamăt, președintele PSRO Bârlad, și de Dumitru Boroș, consilier în funcție, sub semnătura căruia a fost depus proiectul de hotărâre (în cursul zilei de ieri), nu i-a picat prea bine conducerii pesediste a Primăriei Bârlad, mai ales acum, în plină campanie electorală.
Într-un discurs aproape comic, viceprimarul Dorin Apostu s-a străduit să le explice ziariștilor cum că „problema” era deja în dezbaterea serviciilor de specialitate din primărie, și că grija reducerii costului abonamentelor de călătorie pentru elevi pusese stăpânire de câtva timp și pe grupul PSD din cadrul Consiliului Local.
Argumentele l-au părăsit însă în momentul în care a fost întrebat dacă, așa stând lucrurile, de ce reducerea nu a fost cuprinsă în caietul de sarcini până acum.

Related Articles

Back to top button