Liceenii au cuvântul!

Că sunt timizi sau îndrăzneți, temerari sau ezitanți, impetuoși sau calmi, dezlănțuiți sau reținuți – liceenii sunt voci demne de ascultat cu atenție. Dacă am avea puterea să renunțăm la aroganța adultului care “știe totul” și i-am urmări cu seriozitate, bogăția lor sufletească, nealterată încă de griji cotidiene, poate fi, chiar și pentru noi, “atotștiutorii”, sursă de inspirație și de învățăminte.

Adolescenții au lucruri de spus. Mai importante decât bazaconiile pe care mulți adulți le îndrugă fără noimă oriunde au acces: pe stadion, la televizor, pe internet, pe stradă sau între proprii pereți.

Din această săptămână, ziarul Est News îi invită să ia cuvântul. O dată pe săptămână, fiecare liceu are la dispoziție, prin rotație, câte o pagină în care elevii își pot face cunoscute părerile, trăirile, dorințele, sfaturile, nemulțumirile, ideile, creațiile. Sunt liberi să-și exprime orice gând care poate construi sau schimba în bine tot ce pune în pericol bunul-simț, buna-cuviință, spiritul civic, echilibrul. Liceenii au cuvântul.

Mitologiile eului

O mitologie este un set relativ coerent de mituri, întâmplări care descrie o anumită religie sau un anumit sistem de valori. Cuvântul “mitologie” provine din limba greacă, dintr-o fuziune de cuvinte, “mythos”-legendă și “logos”-cuvânt. Conștiința este una dintre cele mai importante niveluri de organizare a vieții psihice a unui om. La nivel psihologic sunt trei componente ce intră în alcătuirea psihicului uman: eul, sinele și supraeul. Eul reprezintă componenta ce intră în alcătuirea psihicului, este câmpul percepției, al atenției și al acțiunii mele prezente, este ca o scenă a actualității trăite și vorbite. Sinele, spre deosebire de eu, poate fi controlat de gândire și voință, este un haos și nu are caracteristica de a fi organizat logic. Supraeul este conștiința morală condusă de reguli și idealuri.

În sfântul luciu al luceafărului de argint, oglindit în inimele pure ce se văd lucind pe cerul pustiu picurat de stele, o poveste de viață iese de sub ceața groasă ce o ascunde o vreme ploioasă. Eu sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Bârlad, profilul Economic. Sunt o elevă cu spirit de inițiativă, ambițioasă și receptivă la tot ce înseamnă nou în viața mea. Consider că personalitatea îți dă o putere enormă în lupta cu ceilalți, deoarece fiecare om este diferit și acționează după cum se simte, de aceea fiecare dintre noi putem face doar ceea ce credem că am fi în stare să facem. Cum sunt eu? La aceasă întrebare mi-e cam greu să răspund.

Niciodată nu aș ști să mă definesc în totalitate. Tot timpul în căutare de sine, din ce în ce mai multe persoane poartă măști sociale pentru a juca piesele de teatru în viața lor. Îmi place teatrul, dar trebuie să recunosc că nu imi place decât cel fictiv, după un scenariu imaginar și că oamenii adevărați ce poartă măști mă revoltă. Ca să trăiesc o viață la nivel superior e important să imi dau voie să fiu eu, să nu mă las subjugată de regulile și doctrinele pe care mi s-au impus să le cred. Personalitatea noastră este “provocată” în fiecare zi, gândurile se îndreaptă în atâtea direcții și ne găsim că nu mai suntem noi înșine nici măcar câteva minute pe zi. Dacă te setezi să trăiești ancorat în lucrul acesta, înțelegi de fapt cum funcționează materia la cel mai profund nivel. Încrederea în sine este una dintre cele mai atrăgătoare trăsături de personalitate pentru că nu o poți arăta în mod autentic dacă nu o ai. Am început prin această trăsătură, să mă renasc, să mă afirm, să mă cunosc pe mine, să mă conectez cu mine, să fiu conștientă de cine sunt. Sunt doar un om, un om cu calități și defecte în armonie, un om cu experiențe de viață frumoase, dar și cu greșeli omenești. Sunt dependentă de iubire și de frumos, mă bucură ploaia, soarele, zăpada, cățeii care cerșec mângâieri. Nu sunt unul dintre acei oameni care își exteriorizează sentimentele, din contră mulți ar spune că sunt dură și doar serioasă, dar sunt și eu unul dintre acei oameni care cu o îmbrățișare îi faci să uite de toate temerile, care se trezește noaptea pentru a-i mulțumi divinității și care vrea să dăruiască tot ce e mai bun.

Cea mai mare temere a mea este să nu dezamăgesc pe nimeni, de aceea sunt un om capabil să muncească neobosit doar pentru a face o bucurie cuiva. Nu sunt o ființă foarte specială ce ar trebui idolatrizată, sunt doar un om iubit, urât, acceptat, respins, înțeles, admirat, judecat, care are nevoie de echilibru, pace interioară, de locul lui sub soare, de steaua lui pe cer și mai ales de vise. Pentru mine niciodată nu a contat părerea celor din jur, dar sfaturile unora m-au interesat întotdeauna. Abilitatea de a intui ceea ce e perceput de ceilalți îți crează posibilitatea de a te simți în largul tău, de a renunța la inhibiții și la etalarea diferitelor măști. Fiecare om, din punctul meu de vedere, care se află pe pământ are potențialul de a reuși, de a avea tot ce visează la capitolul succes, viață sau familie, să aibă un anturaj extraordinar, să fie evoluat spiritual, împlinit și fericit în fiecare zi, deoarece dincolo de ceilalți ești tu, cel care vrea ca totul să fie bine și să reușești. Mereu am fost de părere că pentru a obține ceva trebuie să muncești, să depui efort, dar mai ales să ai un scop bine determinat. Eu, om de pe acest pământ, trec prin toate stările la fel ca toți ceilalți: bucurie, tristețe, nevoi, dorințe. Aceste stări îmi conștientizează faptul că trăiesc, că ceea ce fac îmi aduce satisfacție și împlinire, deoarece nu sunt imună la stările prin care trec, din contră, le simt și acționez. La nivel literar sentimentele autorului sunt transmise printr-o voce interioară, numită și eu liric. Între eul ca persoană și eul ca instanță, nu se poate spune că există o mare diferență ambele exprimă trăirile în mod direct, sentimente și gânduri.

În concluzie, adolescența, perioada în care eu mă aflu, este acel moment în care e nevoie de o anumită distanță pentru desăvârșirea unui Eu matur, crisolidă, care asigură o scurtă ruptură de medii necesare metamorfozei de la copil la adult. (Diana Nicoleta GANGU, clasa a XII-a Economic)

O zi din viața unui elev

Zgomote, exact când visam Dubaiul, îmi spun indignată, privind prin cameră căutând cu privirea telefonul, 4:38, ești nebun? Azi am cursuri iar chiriașii de alături abia dacă înțeleg că ușa dormitorului nu trebuie împinsă cu 180 km/h.

Mamă, știi unde îmi este haina de piele? Ce dacă țip? Acesta este spiritul românesc, care pe care. După minute bune de contraziceri, în care o poftesc pe mama să-l asculte pe Busu, ea cedează deși în continuare este sigură că-mi va fi frig.

6:45, mă grăbesc să-mi sărut mama și plec. Știu, cursurile încep la 8:00, dar am nevoie de măsuri de precauție, veți înțelege pe parcurs. Ies din scara blocului, prea mândră să îi dau dreptate mamei, însă destul de revoltată, încât să îi asigur „sănătate” lui Busu. Fug spre stație, îmi e greu să realizez cum mi-am putut mișca picioarele pe -22g. În stație, prea sfânta obișnuită problemă, urmăm legea junglei, iar cei mai puternici, urcă, cei slabi, așteaptă următorul autobuz. Prefer să-l aștept pe următorul, sunt prea obosită și prea plictisită să mă lupt.

După o călătorie tipică, prind curaj să mă lupt cu gerul siberian, până în incinta liceului. Am o nelămurire, Busu a specificat că elevii din rural pot rămâne acasă, liceul meu nu se pune dacă tot este la periferie, într-un loc în care gerul siberian se resimte ca fiind stăpân? A fost o glumă, tipică mie. 6 ore, cursuri grele, zi aglomerată, profesori ce-și îndeplinesc sarcinile, elevi ca peste tot, ba mai somnoroși, ba mai plictisiți, ba mai curioși, ba mai conștiincioși. Fiecare cu a lui. 13:45, energia de plecare, nu există în niciun alt moment al zilei, știm deja că jungla stației ne așteaptă, dar devenim într-atât de scârbiți încât nu ne mai consumăm.

14:32, mami, am ajuns! Evident mama este undeva prin șifonier, făcând curățenie, sper să nu fie genetic acest obicei. În bucătărie mă așteaptă un teanc de bani și zecile de facturi, îmi provoacă aceeași durere de cap.

15:46, în sfârșit îmi iau prânzul.

16:23, îmi pregătesc dosarele și repet, același lucru pe care îl fac de când am realizat că anul acesta chiar dau bac-ul și sper că Ministerul Educației nu mai schimbă legea pocnind din degete, dar doar sper.

18:45, obosită și destul de irascibilă, vreau să fac un duș. Ai mei sunt șocați, când realizează că fiica lor tocmai suferă o transformare, ies înfuriată și nu înțeleg de ce apa este luată o dată la 3 zile, dar mă calmez când îmi amintesc de cei suferinzi din Africa.

Luăm cina în familie.

Sunt obligată în tot acest timp să ascult știrile legate de Cristi Borcea sau orice altă „vedetă” până ce adorm pentru că tata este un fan al știrilor de tot felul și nu-mi pot permite o altă mini-ceartă.

Adorm cu greu, sperând ca mâine să-mi încep ziua mai bine, însă îmi amintesc : „TRĂIM ÎN ROMÂNIA ȘI ASTA NE OCUPĂ TOT TIMPUL!!!”.

Să nu plângi după tineri Românie, tu-i alungi, TU, române votant, tu ne-ai distrus orice minimă speranță. (Andra PALMACIU, clasa a XII-a Filologie 2)

”Temelia sufletului nostru”

Cu toții avem propriile noastre visuri, iluzii în care ne punem speranțele și credem cu putere … adevărul e că viața fără astfel de lucruri ar fi o ”viață moartă”, fiindcă, deși iluziile sunt … ei bine, doar niște gânduri efemere, niște miraje ale imaginației ce iau naștere în mintea noastră, cu ajutorul lor putem înfrunta ziua de mâine cu zâmbetul pe buze și să sperăm că poate, cândva, va fi mai bine.

Nu e rău să visezi cu ochii deschiși, și cine zice contrariul, greșește. Chiar te îndemn să-ți creezi propriile iluzii, să nu-ți fie frică să visezi și să speri; folosește toată energia pozitivă și toate aceste plăsmuiri aparent înșelătoare ca pe un motor ce-ți alimentează spiritul!

Fii liber – dar nu abuza, gândește – dar nu te stresa, visează – dar nu te opri! Și cel mai important, nu uita: ”Iluzia și visul sunt temelia sufletului nostru”, tu ești cine vrei tu să fii. (Andrei Alexandru POPA, clasa a XI-a Filologie)