Accident din imprudență de Ziua Îndrăgostiților!
de Răzvan CĂLIN
Un tânăr șofer din Bârlad a intrat cu mașina pe care o conducea într-un alt autovehicul parcat pe marginea străzii.
Duminică, 14 februarie, doi tineri din Bârlad au suferit răni ușoare după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat în jurul orei 22, pe Bulevardul Republicii, chiar în fața Spitalului de urgență ”Elena Beldiman”.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că unul din cei doi tineri, care se afla la volanul mașinii, a efectuat la un moment dat o manevră de depășire neregulamentară. Din această cauză, autoturismul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un altul ce era staționat pe marginea străzii”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.
Cei doi tineri (unul în vârstă de 20 de ani și celălalt de 19 ani, ambii dinBârlad) au fost diagnosticați cu plăgi contuze la nivelul feței. S-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și urmează ca agenții Biroului Poliției Rutiere Bârlad să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
mai multe detalii va fi musamalizat stiu din sursa sigura