AdministratieJustitie

Fuga de răspundere în cazul referendumului de la Pungești continuă. Judecătoria și Tribunalul și-au pasat reciproc dosarul

Două instanțe din Vaslui, respectiv Judecătoria și Tribunalul, și-au declinat reciproc competența, marți, în cazul referendumului de la Pungești pe marginea validării sau nu a rezultatului în funcție de prezența la vot, dosarul urmând a fi trimis la Curtea de Apel Iași pentru soluționarea conflictului.

Problema validării sau nu a referendumului de duminică, de la Pungești, privind demiterea primarului Mircia Vlasă, nu a fost rezolvată, deocamdată, de către autoritățile vasluiene. Dosarul cu rezultatul plebiscitului înaintat, luni, de către Prefectură la Judecătoria Vaslui în speranța soluționării speței nu a fost soluționat, deși a trecut pe la două instanțe în aceeași zi. Astfel, Judecătoria Vaslui și-a declinat competența către Tribunalul Vaslui, instanță care, la rândul său, și-a declinat competența către Judecătoria Vaslui.

„Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vaslui. Declină competența de soluționare a cererii formulate de Instituția Prefectului județului Vaslui în favoarea Judecătoriei Vaslui. În temeiul Codului de Procedură Civilă, dispune suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Iași pentru soluționarea conflictului negativ de competență”, se arată în motivarea dată, marți, în Camera de Consiliu a Tribunalului Vaslui.

Autoritățile vasluiene au organizat, duminică, la Pungești, referendumul local privind demiterea primarului comunei, Mircia Vlasă. Prezența la vot a fost de 34,23%, din care 89,29% au votat pentru demiterea edilului în funcție. Însă, deocamdată, Prefectura Vaslui nu a luat nicio decizie cu privire la validarea sau nu a referendumului, având în vedere că nu s-a convenit asupra procentului de prezență la vot ce trebuie îndeplinit pentru validarea rezultatului, respectiv 30 sau 50%. În acest sens, prefectul Daniel Olteanu a solicitat, luni, lămuriri la Autoritatea Electorală Permanentă, Judecătoria Vaslui și Ministerul Afacerilor Interne. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button