Domnule Buzatu, ai auzit vreodată de Mînzați? E satul în care, atunci când plouă, oamenii bolnavi sunt cărați în spate până la ambulanță
de Răzvan CĂLIN
Locuitorii din Mînzați sunt în pragul disperării din cauza stării precare a drumurilor. La fiecare ploaie mai puternică, ulițele satului sunt acoperite de un strat gros de noroi prin care nici o mașină nu poate înainta. Din această cauză, ambulanța și pompierii nu pot merge decât până la marginea localității atunci când plouă.
Cei peste 500 de locuitori ai satului Mînzați, comuna Ibănești, au ajuns în pragul disperării din cauza noroaielor care au înghițit toate ulițele și arterele din localitate. Din păcate, realitatea este că Mînzați, la fel ca multe alte localități din mediul rural vasluian, suferă de aceeași ”boală”: o infrastructură extrem de precară (aproape inexistentă am spune), cu drumuri și ulițe la fel ca acum sute de ani. Adică niște cărări de pământ bătăturit, care numai pe timp de vară mai pot fi folosite în condiții decente, căci în restul anului fie sunt acoperite de zăpadă, fie sunt ascunse sub un strat adânc de nămol. În ultimii 27 de ani nici autoritățile locale și nici cele județene nu s-au sinchisit să miște vreun deget pentru a remedia situația. Doar din patru în patru ani ani, în campaniile electorale, când candidații umblă cu limba scoasă după voturi, apar ca prin magie trei – patru camioane cu pietriș care e aruncat pe drumul principal din sat.
Exasperați de această situație, un grup de localnici din Mînzați au trimis un memoriu către Consiliul Județean (CJ) Vaslui, dar și redacției ziarului Est News, în care își spun păsul: ”Suntem plătitori de taxe la fel ca și locuitorii celorlalte comune din județ. Dar trăim într-o altă lume din cauza celor care ne conduc. Am putea foarte ușor să fim declarați localitate calamitată pe perioada a circa șapte – opt luni în fiecare an din cauza drumurilor foarte proaste. De când se strică vremea, de prin septembrie și până în aprilie, nu se poate intra în sat din din cauza drumurilor foarte proaste. Nici o mașină nu poate intra în sat din cauza noroaielor. La noi, cu foarte mare greutate ajung mașinile de la Ambulanță sau pompierii. Dar numai până în marginea satului pot merge mașinile, mai departe nu pentru că e noroiul așa de adânc încât patinează roțile și nu mai pot înainta un metru. Riscă să rămână blocate în mocirlă. Doamne ferește să ia foc vreo casă în Mînzați. Stăm și ne uităm la ea cum arde! Nici mașina cu butelii nu poate intra în sat, nici cea care aprovizionează cu pâine magazinele din sat. Să vedeți cum stau în frig și ploaie oamenii din sat, mulți dintre ei bătrâni și bolnavi, așteptând mașina cu pâine la marginea satului. De multe ori când a fost cerută o ambulanță, bolnavul a fost cărat în spate câte 2-3 kilometri până la locul unde era mașina. Domnii profesori care predau la școala din satul nostru coboară din microbuz la marginea localității și de acolo își iau cizmele de cauciuc în picioare. Nu mai spunem de părinții care își cară copiii în spinare până la școală. Domnilor conducători ai județului, este strigător la cer! Ne vin copiii vara în concediu de prin Italia, Spania, Germania și își lasă mașinile în Bârlad din cauza drumurilor foarte proaste din Mînzați și din întreaga noastră comună”.
”Din patru în patru ani ne umilesc aducând trei – patru mașini cu pietriș”!
Nervii oamenilor din Mînzați sunt întinși la maximum pentru că anii trec și problemele lor nu sun soluționate. Ei ne-au povestit că ori de câte ori s-au adresat edililor comunei, aceștia le-au oferit clasicele scuze: că nu au fonduri pentru repararea drumurilor, că bugetul local este mult prea mic, că cei de la CJ Vaslui nu finanțează cum trebuie comuna etc. Este o placă pe care mulți primari din județ o folosesc într-o încercare disperată de a-și ascunde neputința în a rezolva problemele comunității sau nepăsarea, mai bine zis.
”Nu le cerem să ne facă case, nu le cerem să ne dea de mâncare, ci doar să se facă și la noi măcar un drum asfaltat. Măcar unul care să treacă prin centrul satului ca să poată intra mașina de salvare. Să nu mai moară oameni cu zile, cărându-i în spate până la salvare! Oare cerem prea mult? Din patru în patru ani ne umilesc aducând câte trei – patru mașini cu pietriș care este împrăștiat prin centrul comunei ca îngrășămintele pe câmp. Oricum nu folosește la nimic pentru că la prima ploaie tot pietrișul acela intră în pământ. Îi invităm pe cei din conducerea CJ Vaslui să facă un efort și să vină la noi în Mînzați să vadă cum trăiesc cetățenii în noroi până la genunchi”, ne-a declarat Gheorghe Gabor, unul dintre localnicii din Mînzați care a semnat și el respectivul memoriu.
Pe site-ul ziarului nostru – www.estnews.ro – poate fi vizionată o galerie foto cu imagini extrem de grăitoare surprinse în urmă cu doar circa o săptămână, când în zonă a plouat. Am reușit să surprindem exact momentul când mai multe mașini, printre care cea a Postului de Poliție Ibănești, ba chiar și dubița care aprovizionează cu pâine satul, au staționat la intrarea în sat, șoferii neriscând să meargă mai departe. Exact cu ne-au povestit și oamenii, dubița care transportă pâine s-a oprit la marginea satului unde a transferat lăzile cu marfă în căruța unui localnic. Clasicul atelaj tras de cai a rămas singurul mijloc de transport care se mai poate aventura prin smârcurile din Mînzați.
Cinism marca CJ Vaslui: ”Noi reparăm doar drumuri județene, iar voi n-aveți decât drumuri comunale”!
În urmă cu câteva zile, CJ Vaslui a răspuns memoriului înaintat de localnicii din Mînzați. Într-o notă cinică înfiorătoare: ”Comuna Ibănești nu are în componența ei drumuri județene. Drumurile care se regăsesc pe zona comunei Ibănești sunt drumuri comunale și sătești care sunt în administrarea directă a CL și Primăria Ibănești. Fapt pentru care se recomandă ca Primăria Ibănești să acceseze diverse programe de infrastructură și să aibă o strânsă colaborare cu CJ Vaslui în posibilitatea de absorbție pe viitor de fonduri necesare de la județ în dezvoltarea și modernizarea rețelelor de drumuri comunale și sătești”.
Printre altele, în același document semnat de președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, se mai spune că s-au alocat circa 1,5 milioane lei pentru amenajarea de poduri și podețe în satul Mînzați și alte 4,1 milioane lei pentru modernizarea unui segment din Drumul Comunal nr. 84, între localitatea Suseni (comuna Băcani) și satul Mînzați.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=inDu_y7Ym5k&w=560&h=315]
Primarul Pletea vorbește mult, spune puțin și nu face nimic
La rândul său, Benone Pletea, primarul comunei Ibănești, și-a recunoscut incompetența, ambalată în vorbe goale și promisiuni de doi lei: ”Noi încercăm să facem cât mai mult pentru această comunitate, pentru întreaga comună de altfel. Dar, după cum se știe, bugetul pe care îl avem la dispoziție este extrem de sărăcăcios. Volumul taxelor și impozitelor locale pe care le strângem de la populație este mic. Chiar în momentul de față am demarat lucrări de reparare și reabilitare a drumului de la Mînzați. Suntem în plină activitate și sperăm să rezolvăm așa cum putem și această problemă”.
De altfel, oamenii ne-au spus că, într-adevăr, în ultimele două au văzut primele semne ale agitației caracteristică perioadei electorale, în sat fiind aduse și descărcate câteva mașini cu pietriș. E un deja-vu, o imagine pe care s-au obișnuit să o vadă la fiecare patru ani, atunci când se apropie alegerile locale. Localnicii din Mînzați sunt convinși că tot pietrișul va dispărea luat de ape sau îngropat sub noroi la prima ploaie mai acătării. Iar ei vor fi nevoiți în continuare să înoate zilnic prin mocirlă.