Produse expirate sau deteriorate, oferite spre vânzare vasluienilor!
Controalele efectuate luna trecută de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui au scos la lumină to felul de nereguli care reprezentau un real pericol pentru sănătatea consumatorilor: alimente expirate, produse congelate comercializate decongelate, condiții improprii de păstrare a mărfii etc. Firmele unde s-au constatat aceste nereguli grave au încasat amenzi usturătoare de la comisarii Protecției Consumatorilor.
Recent, inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui au dat publicității bilanțul controalelor efectuate luna trecută în rândul agenților economici din județ. Verificările făcute în teren au scos la lumină o serie întreagă de nereguli care fie atentau la sănătatea oamenilor, fie la buzunarul consumatorilor.
Unele dintre cele mai grave nereguli constatate au fost descoperite în rândul operatorilor economici care activează în domeniul alimentar. Inspectorii CJPC Vaslui au descoperit alimente expirate, precum salam, cârnați, cornuri, prăjituri, ciocolată, salată grecească, caramele, pâine, chifle, napolitane, margarină, pesmet, arpacaș, susan, boia de ardei, băuturi răcoritoare, bere, condimente, tofu în saramură etc. Mai mult, inspectorii au găsit pastramă de macrou și hering afumat, produs ce avea data durabilității minimale ștearsă. Cei de la Protecția Consumatorului Vaslui au avut neplăcuta surpriză de a descoperi și produse alimentare putrede, cum ar fi tacâm de somon, cap de somon și hering afumat, dar și fructe și legume ce prezentau pete în profunzime sau aveau o consistență moale, semn că deveniseră deja improprii consumului uman.
Au mai fost constatate situații în care nu se respectau condiții de păstrare pentru materii prime, comercializarea de produse congelate în stare decongelată, legume și fructe proaspete fără indicarea provenienței și a categoriei calitative, pâinii nepreambalată și fără afișarea denumirii producătorului și a ingredientelor cu potențial efect alergen sau a prețului per kilogram.
Și în cazul produselor nealimentare au fost identificate nereguli: produse comercializate cu preț redus fără indicarea perioadei de valabilitate sau a ofertei speciale; execuția și comercializarea tâmplăriei cu geam termopan fără că produsele să fie însoțite de certificate de garanție, declarații de conformitate, instrucțiuni de folosire, exploatare, întreținere. Inspectorii au mai descoperit firme care comercializau produse fără etichete care să contină elementele de identificare și caracterizare necesare informării consumatorilor asupra caracteristicilor esențiale ale produselor. Or, în cel mai fericit caz, acestea elemente erau incomplete, incorecte sau netraduse în limba romană.
În timpul controalelor de luna trecută, inspectorii de la Protecția Consumatorului Vaslui au mai descoperit că unii agenți economici utilizau mijloace de măsurare ale căror indicații erau ilizibile și neclare sau nu erau deloc vizibile pentru consumatori. Neafișarea prețurilor de vânzare sau a prețurilor pe unitatea de măsură, neafișarea orarului de funcționare, nerespectarea orarului de funcționare afișat, închiderea unității în scopul sustragerii de la control, neafișarea denumirii unității și/sau a autorizațiilor de funcționare, sunt iarăși o altă serie de nereguli constatate în teren de inspectori.
Reprezentanții CJPC Vaslui au aplicat amenzi usturătoare tuturor celor care nu au respectat și îndeplinit principalele obligații avute fată de clienți. Per total, au fost desfășurate 244 de acțiuni de control, inspectorii din cadrul CJPC Vaslui urmărind felul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor. Din totalul controalelor, 192 au fost acțiuni tematice de control și 52 acțiuni în colaborare sau la solicitarea altor organisme de control sau pentru cercetarea reclamațiilor și sesizărilor primite din partea consumatorilor. Ca urmare a deficiențelor constatate, s-a dispus oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 19.502 lei. Acestea vor fi eliminate sau, după caz, remediate. S-a mai dispus și oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare în valoare de 19.060 de lei.
Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor, au fost sancționați contravențional un număr de 192 de operatori economici, fiind aplicate un număr de 119 de amenzi contravenționale în valoare totală de 173.250 lei și 73 de avertismente.
De asemenea, tot în luna martie, au fost cercetate și soluționate 55 de reclamații primite din partea consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate, 24 reclamații s-au dovedit a fi întemeiate, 16 reclamații au fost neîntemeiate și șapte reclamații au fost redirecționate spre cercetare organismelor competente. Doar două reclamații nu au putut fi soluționate din cauza lipsei elementelor necesare cercetării, iar alte șase au fost clasate. (George PROCA)