Incendiu din cauza unei butelii defecte!
de Răzvan CĂLIN
Din fericire, flăcările au provocat doar pagube minore la o bucătărie de vară a unei familii din comuna Tutova.
Duminică, 24 aprilie, o familie din satul Coroiu, comuna Tutova, a trecut printr-o spaimă zdravănă după ce a fost la un pas de a-și vedea întreaga gospodărie mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit în jurul orei 13.50, când unul dintre membrii familiei a vrut să pornească aragazul alimentat de la butelie.
”Numai că, din cauza unor scurgeri de combustibil pe la ceasul regulator al buteliei, a izbucnit un incendiu. Din fericire, nu s-au înregistrat pagube foarte mari și nici nu au fost rănite persoane. Au fost degradate câteva bunuri din acea bucătărie anexă, circa 12 mp de tavan din material plastic și 12 mp pătrați din acoperișul de tablă pe astereală de lemn”, ne-a declarat căpitanul Petre Iftene, purtător de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.
Incendiul a fost stins rapid de Serviciul Voluntari pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Tutova, astfel că pompierii militari bârlădeni nu au prea mai avut avut ce face în momentul în care au ajuns la fața locului.