National

Benzina a depășit din nou pragul de 5 lei pe litru. Revenirea pe creștere a barilului de petrol s-a văzut imediat la București în creșterea prețului carburanților

Pentru prima dată de la începutul acestui an litrul de benzină a trecut de pragul de 5 lei, arată datele colectate de ZF de pe site-ul Petrom, compania-lider a pieței petroliere locale.

Scumpirea carburantului vine în contextul în care petrolul dă semne de revenire, ieri barilul tranzacționându-se la peste 45 de dolari.

La începutul anului, barilul de petrol scăzuse sub pragul de 30 de dolari, cel mai mic nivel înregistrat în ultimii 12 ani de zile.

Companiile petroliere sunt atente la evoluția barilului de petrol, dovedindu-se grăbite în a transpune fiecare modificare în prețul final al carburanților, mai ales decă este vorba de scumpiri.

Nici motorina nu a bătut pasul pe loc, astfel că față de cel mai scăzut nivel al anului, înregistrat spre finalul lunii ianuarie, carburantul este acum cu peste 10% mai scump.

Ieftinirea accentuată a produselor petroliere a repus pe creștere piața carburanților în 2015.

Potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică, în România, prin intermediul benzinăriilor, se comercializează carburanți în valoare de circa 9-10 miliarde de euro.

Sursa: money.ro

Related Articles

Back to top button