Presa internationala: Lucian Bute, prins dopat/ Testul antidoping a fost facut dupa meciul cu Badou
Boxerul roman Lucian Bute ar fi picat un test antidoping, scrie Montreal Gazette, care citeaza ESPN. Informatia ar fi fost furnizata presei de catre managerul Yvon Michel, confirmata de presedintele WBC, Mauricio Sulaiman si facuta publica ulterior pe Twitter de jurnalistul Dan Rafael, din reteaua ESPN. In organismul sportivului orginar din Galati ar fi fost descoperit un steroid anabolizant, Ostarine, care a fost interzis de catre Agentia Mondiala Anti-Doping din ianuarie 2008. Lucian Bute ar fi fost testat dupa meciul cu Badou Jack, disputat luna trecuta, la Washington si incheiat la egalitate.
Ostarine (SARM – selective androgen receptor modulator) poate creste si densitatea minerala in oase, in functie de doza, dar si forta mecanica, pe langa faptul ca poate reduce stratul adipos si creste masa musculara lina. Perioada de injumatatire este de 24 de ore. Ajuta de asemenea la mentinerea elasticitatii articulatiilor. Ostarine (cunoscuta si sub numele deGTx-024, MK-2866) a fost creat initial pentru a trata osteoporoza.
UPDATE 05:00 Badou Jack: „Triseaza! Imi place de el, dar nu e ok ce a facut! Nici asa nu a reusit sa ma bata”.
„Tot nu a reusit sa ma bata, chiar daca a folosit substante interyise. Am castigat lupta si toata lumea a crezut ca am castigat lupta. In primul rand, nu ar trebui sa fie o remiza. Din fericire, rezultatul se poate schimba in victorie. Triseaza! Asta e o afacere dureroasa. Poti muri in ring, e rau. Imi place Lucian ca persoana, e un baiat bun, dar nu e deloc ok ce a facut. Iti pui viata in pericol de fiecare data cand intri in ring si adversarul tau triseaza? Poti muri, se poate intampla orice in ring. L-am lovit tare de cateva ori si si-a revenit foarte bine din lovituri, ceea ce m-a surprins. Cand am auzit ca a cazut testul antidoping m-am gandit ca are legatura cu modul in care a revenit foarte puternic in ultimele runde. Am crezut ca e cinstit, nu ma asteptam la asta de la el”, i-a declarat Badou Jack lui Dan Rafael, jurnalistul ESPN care a oferit primul informatia ca Bute a fost prins dopat, potrivit prosport.ro.
UPDATE 03:57: „GYM a sustinut intotdeauna controale adecvate pentru a mentine boxul curat si suntem bucurosi ca masurile internationale se impun. Suntem surprinsi de rezultatele preliminare, iar acum speram ca analiza probei B sa arate ca, prima proba a fost o eroare. In acelasi timp, suntem cu totii in spatele lui Lucian Bute”, a declarat presedintele GYM, Michel Yvon, citat de Montreal Gazette. GYM este clubul care-l reprezinta pe Bute.
SARM ar fi fost interzis de catre Agentia Mondiala Anti-Doping din ianuarie 2008, scrie gsp.ro. Despre subiect a scris si digi24.ro.
Si site-ul de specialitate boxingscene.com a anuntat stirea declarand ca testul pozitiv a fost facut public de Comisia pentru box si sporturi de contact a Districtului Columbia.
Lucian Bute are 36 de ani si este fost campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF cu 168 de puncte.
ABC News si Daily Maill trateaza subiectul.
Boxerul roman Lucian Bute a ratat luna trecuta titlul mondial WBC la categoria supermijlocie, dupa ce a terminat la egalitate cu suedezul de origine gambiana Badou Jack, campionul en titre, intr-o gala desfasurata la Washington. Meciul a fost declarat egal, doi dintre arbitrii-judecatori dand un scor de 114-114, in timp ce al treilea l-a vazut invingator pe Jack, cu 117-111. Conform regulamentului, la meci egal campionul isi pastreaza centura.
Rezultatul a fost contestat imediat in ring atat de Badou Jack, cat si de fostul campion mondial Floyd Mayweather, din a carui echipa face parte pugilistul suedez.
Bute este al saselea sportiv roman depistat pozitiv in 2016, dupa Liviu Dumitrescu (kaiac-canoe), Mirela Lavric (atletism), Mihai Donisan (atletism), Claudia Stef (atletism) si Eva Tofalvi (Biatlon), potrivit prosport.ro
Posibilele efecte ale depistarii pozitive
Daca se dovedeste ca Lucian Bute a luat Ostarina, el risca minimum doi ani de suspendare, ii va fi retrasa bursa pentu meciul cu Badou Joack, pierde 500.000 de dolari, iar cariera lui se va incheia, informeaza Digisport.
Ce este Ostarina:
Ostarine este un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM – selective androgen receptor modulator) produs de GTx Inc., care se afla inca in stadiul de dezvoltare (cel putin la nivel oficial). SARM fac exact ceea ce le spune si numele. Un compus (nu un steroid anabolic) care are capacitatea de a stimula receptorii androgeni (la fel ca steroizii anabolizanti si androgeni). Din nefericire, fiind un produs inca in dezvoltare, marea parte a testelor au fost facute pe rozatoare si doar cateva pe oameni. Cu toate acestea, a fost folosit de un numar mare de oameni, cu scopul de a isi imbunatati aspectul fizic.
Ostarine este o forma orala (pastile sau picaturi) si cu o mare biodisponibilitate de agonist selectiv pentru receptorii androgeni, care are efecte anabolice in tesutul mucular si tesutul osos. Nu are niciun efect asupra hormonului luteinizant (LH) si nici asupra FSH-ului. Are totusi impact asupra marimii prostatei, cu o putere androgena de 1,3 din puterea sa anabolica.
Cu toate acestea este un raport bun, pentru ca anabolismul sau este in mare acelasi cu cel al testosteronului. Poate creste si densitatea minerala in oase, in functie de doza, dar si forta mecanica, pe langa faptul ca poate reduce stratul adipos si creste masa musculara lina. Perioada de injumatatire este de 24 de ore.
Exista si o alta forma de SARM, numita S-4. Este asemanatoare cu Ostarinul, dar perioada sa de injumatatire este de 4 ore. S-4 este folosit mai ales in perioadele de definire, nefiind la fel de anabolic ca Ostarine.
Ca si aplicatii practice prezinta toate datele pentru a fi folosit in terapia de inlocuire a hormonilor androgeni, si este posibil ca in viitor sa inlocuiasca testosteronul. In lumea culturismului si sportului, Ostarine este folosit ca inlocuitor al testosteronului.
Efectele secundare includ marirea prostatei (1/3 fata de testosteron), acnee si ten uleios si efecte secundare vizuale (puncte mici care plutesc in aer, tenta galbuie a obiectelor privite). Retentia de apa, ginecomastia si alte efecte secundare legate de steroizi nu sunt prezente. Efectele secundare vizuale sunt asociate mai ales cu S-4.
Initial, nu au fost multi cei care au folosit Ostarine, sau alte produse din categoria SARM, pentru ca sunt recent aparute pe piata neagra, iar pe caile legitime este inca in teste. Probabil ca cel mai des era folosit de sportivii de elita. In prezent, exista si suplimente sportive care sustin ca au la baza SARM-uri.
Doza optima pentru culturisti si sportivi, din ce s-a constatat pana acum, este de 12,5 mg – 25 mg mg/zi. Se ia toata doza deodata, inainte de antrenamente, sau dimineata, in zilele fara antrenament. Se foloseste mai ales in cicluri de 4-8 saptamani. S-4 se foloseste la doze de 20-50 mg/zi, mai ales in cicluri de 4-6 saptamani, pentru definire. Doza zilnica se imparte in doua, din cauza perioadei mici de injumatatire.
Ostarine se poate folosi in orice ciclu de steroizi in locul testosteronului, avand avantajul de a nu provoca retentie de apa, si duce si la cresterea semnificativa a fortei. S-4 este ideal inainte de concursuri sau in perioadele de definire. Faptul ca se administreaza oral le va face foarte atractive pentru incepatori.
Ostarine are si proprietati de vindecare a articulatiilor, fiind util celor cu accidentari vechi. (sursa: sterozi.ro)
Cateva medicamente din farmacii, dar care sunt utilizate de catre sportivi pentru a-si imbunatati perfomantele sportive:
salbutamol- folosit de catre astmatici, subastanta duce la o dilatare a cailor respiratorii pana in plamani asigurand o oxigenare mai puternica si un efect termogenic mai ridicat. Depistat cel mai des in ciclism, culturism, rugby si atletism.
sibutramina -medicament folosit in curele de slabire, devenit celebru la noi in tara dupa ce Adrian Mutu a fost depistat pozitiv in Italia si a sustinut ca a folosit sibutramina pentru a slabi nestiind ca este pe lista antidoping
efedrina – folosita in special in combinatii cu aspirina si cafeaua pentru curele de slabire
meldonium– Imbunatateste metabolismul, analog al gammabutirobetaina. Este folosit pentru ischemie, restabileste echilibrul proceselor de livrare de oxigen si consumul in celule. Mecanismul de actiune determina diversitatea efectelor sale farmacologice: cresterea eficientei, reducerea simptomelor stresului mental si fizic, activarea tesutului si imunitatea umorala, efect cardioprotector.
In cazul leziunilor miocardice ischemice acute incetineste formarea zonei necrotice, scurteaza perioada de reabilitare. In insuficienta cardiaca, creste contractilitatea miocardica, creste toleranta la efort, reduce frecventa crizelor anginoase. In tulburari cerebrovasculare ischemice acute si cronice imbunatateste circulatia sangelui in centrul ischemic, promoveaza redistribuirea sangelui in zona ischemica.
oxandrolone (cunoscut mai mult sub numele de anavar) -pentru distrofie musculara. Este incadrat in categoria „steroizilor usori”. Este folosit in special in culturism in perioada de intretinere sau slabire si in sporturile care necesita categorie, gen box sau sporturi de contact. In Romania nu se mai gaseste in farmacii, dar se gaseste in farmaciile mai multor tari vecine. Mareste forta musculara, ajuta la slabit si intareste capacitatea de refacere.
Fosfobion: Procese distrofice si atrofice musculare, insuficienta coronariana cronica si miodistrofii post-infarct, sindrom de ischemie si periferice, tahicardii paroxistice supraventriculare (rebele la tratamente uzuale), poliomielita si scleroza multipla. Este substanta dopanta. Asigura un aport de energie foarte ridicat imediat dupa injectare. este eliminat repede din organism. Folosit mai intens in sporturile de contact si ciclism.
Siofor -Siofor (metformin) este in prezent principalul medicament indicat si utilizat in diabetul zaharat tip 2. Face parte din categoria biguanide, o clasa de antidiabetice orale. Este folosit de sportivi pentru o slabire accelrata
Insulina rapida – Pentru tratament diabetic. Un medicament extrem de periculos pentru omul sanatos, dar la care sportivii apeleaza adesea.Este folosit de sportivi la scaderea in greutate si la cresterea masei musculare. Preponderent in culturism si sporturi de contact.
Hormonii de crestere HGH -Utilizarea medicala initiala a fost tratamentul de substitutie in cazul copiilor cu un deficit al acestui hormon. Astfel li se asigura o crestere si dezvoltare optima. Sportivii il folosesc pentru cresterea in masa musculara. Ajuta mult refacerea tesuturilor conunctive: piele, articulatii, tendoane. Altii il folosesc in tratamente de intinerire. Este folosit chiar si pentru slabire. La finalul adolescentei duce la o crestere in inaltime suplimentara. Acest lucru nu mai este valabil dupa inchiderea cartilagiilor de crestere. Efecte secundare si riscuri: Efecte vizibile: dureri articulare, retentie de apa, marirea mabdibulei (se spune asta despre Madonna) sau a altor oase si tesuturi. Efecte mai putin vizible: diabet, marirea organelor interne, hipertensiune.
Nota: Mai multi specialisti antidoping au explicat ca sportivii folosesc adesea medicamente aflate pe lista substantelor dopante pentru care perioada de suspendare este mai scurta pentru a ascunde/masca efectele steroizilor au ale substantelor dopante mai puternice.
Sursa: hotnews.ro