AdministratieSocial

ULTIMA ORĂ: Noua firmă de transport a semnat contractul cu Primăria Bârlad! Vertrantis le-a pregătit bârlădenilor o surpriză pentru mâine, prima zi pe traseele orașului!

de Simona MIHAILA

contract semnat vertrantis4Zi memorabilă pentru bârlădeni: în urmă cu o oră, reprezentanții SC Vertrantis SRL Bârlad, firma care a câștigat licitația pentru serviciul de transport în comun din localitate a semnat, împreună cu autoritățile locale, contractul de concesionare a traseelor. De mâine dimineață, pentru prima dată după mai bine de un deceniu, locuitorii Bârladului vor putea circula cu mijloace de transport în comun nou-nouțe, dotate la cele mai înalte standarde europene.

Reprezentanții Vertrantis au decis ca, pe tot parcursul primei zile de transport, toți călătorii să circule gratis.

„Îi invităm pe bârlădeni să se bucure de această primă zi, care, pentru noi este una specială. Este darul nostru pentru ei, deoarece considerăm că merită”, a declarat Cătălin Munteanu, reprezentantul firmei.

Primarul Marin Bunea a făcut o declarație menită să spulbere suspiciunile care au planat asupra Primăriei Bârlad în legăturăcontract semnat vertrantis3 cu intenția de a favoriza firma Unistil la licitație: „Eu mă bucur că de mâine autobuzele Vetrantis vor intra pe traseu și mă bucur că problema s-a rezolvat. Mulțumesc presei locale pentru vigilență. Eu le spun bârlădenilor că să aibă grijă de aceste autobuze, să urce și să coboare civilizat. Autobuzele au tot ceea ce le trebuie și este păcat să stricăm. Felicitări încă odată”.

Firma Vertrantis va asigura transportul în Bârlad pentru o perioadă de șase ani, drept pe care l-a câștigat în urma licitației desfășurate luna trecută. Schimbarea transportatorului a fost unul dintre cele mai așteptate momente de către bârlădenii dependenți de mijloacele de trasport în comun, din cauza serviciilor proaste și scumpe prestate de firma Unistil. Aceasta a participat, la rându-i, la licitație pentru un nou contract, dar a pierdut din pricina contract semnat vertrantis2mai multor factori, printre cei mai importanți fiind faptul că a venit tot cu autobuze vechi.

În disperare de cauză, reprezentnații Unistil au încercat, pe ultima sută de metri, să schimbe rezultatul licitației depunând contestații pentru tot felul de motive. Una dintre ele i-a fost respinsă chiar aseară de către Tribunalul Vaslui.

După ziua de mâine, când bârlădenii vor putea circula gratis cu autobuzele noului transportator, prețul unui bilet de călătorie va fi la jumătate de preț față de cel practicat până în prezent de Unistil, respectiv 1 leu. Excepție vor face veteranii de război, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, care vor circula tot gratis

Una dintre cele mai așteptate facilități va intra în vigoare din iunie: prețul abonamentelor pentru elevi va fi de 34 de lei pe lună (față de 76 de lei cât plăteau la Unistil până acum).

Related Articles

Back to top button