Social

Ce s-a ales de preotul-candidat de la Ivănești, după ce a pierdut alegerile, iar Protoieria Vaslui l-a retrogradat!

Preotul Ovidiu Mihalache, care a candidat pentru Primăria Ivănești din partea ALDE, a fost retrogradat de către Protoieria Vaslui după ce a pierdut alegerile. Caterisit de Episcopia Hușilor, popa din Ivănești a fost trecut pe postul de dascăl la biserica din localitate. Însă, oamenii din sat susțin că Mihalache nu se poate abține și ține în continuare slujbe. În acest sens, tânărul de 34 de ani, care avea două parohii din comuna Ivănești, nu se poate abține și slujește în continuare ca preot, deși are interzis acest lucru.

Noi știm că avem un alt preot aici în sat, care i-a luat locul lui Mihalache încă de la începerea campaniei electorale. Însă, acum îl vedem că ține în continuare slujbe, deși a fost caterisit. Ar trebui ca cei de la Episcopie sau de la Protoierie să facă odată ordine pentru ca să știm și noi pe cine avem preot aici”, a declarat un localnic, sub protecția anonimatului.

Candidat din partea ALDE la Primăria Ivănești, Ovidiu Mihalache a ieșit pe locul doi la alegerile locale din iunie, după ce a obținut un procent de 25,8% din voturile celor prezenți la urne. Postul de primar a fost câștigat de Vasile Novac (PSD), care a fost reconfirmat de către jumătate dintre electoratul care a ieșit la vot. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button