Ce au pus la cale Andreea Răducan și Dumitru Boroș, în biroul acestuia!
Vineri dimineață, la ora 10.30, Andreea Răducan s-a întâlnit cu primarul Dumitru Boroș chiar în biroul acestuia. Gimnasta a fost cea care a solicitat această întrevedere pentru a-l felicita pe proaspăt alesul primar al Bârladului, cu care speră să colaboreze mai bine pe viitor.
Edilul orașului, impresionat de gestul multiplei campioane olimpice, i-a oferit un buchet de flori și a îmbrățișat-o, mulțumindu-i pentru tot ce a făcut și face pentru sportul românesc.
„Mi s-a părut firesc să-l felicit pe primarul Dumitru Boroș pentru că nu am avut ocazia să o fac până acum, de la câștigarea alegerilor. Domnul primar îmi amintește de o perioadă frumoasă a vieții mele, când participam la competiții internaționale. Tatăl meu, apela la avocatul Dumitru Boroș pentru procura care-mi era necesară atunci când plecam în străinătate. Am avut o discuție liberă, de aproape o oră, în care am vorbit despre multe, dar și despre sport. Am atins și subiectul legat de Cupa <<Andreea Răducan>> la gimnastică, ediția a VII-a, care se va desfășura în luna mai, anul viitor. E nevoie de bannere pentru reclamă și, în general, de implicarea comunității locale. De asemenea, am înțeles de la domnul primar că cei de la Școala nr. 8 au nevoie de mine, în contextul în care acolo se va ridica în curând o sală de sport”, ne-a declarat Andreea Răducan după întâlnirea cu primarul Bârladului.
Andreea mai spus că a discutat cu edilul orașului mai multe aspecte legate de proiectele necesare, ce trebuie demarate în curând, printre care și șoseaua de centură. (Mihaela NICULESCU)