Sanatate

A avut noroc. Femeia care s-a aruncat în fața trenului se reface la spital

Femeia de 48 ani din Pogana, care a încercat să-și ia viața alegând să se arunce în fața trenului, în gara Bârlad, a avut noroc. Aceasta se află în afara oricărui pericol și se reface pe patul de spital.

Pe 1 octombrie, la câteva minute de la tragicul eveniment petrecut la ora 17, a fost transportată la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, în stare de conștiență, cu o plagă frontală. Medici au suspectat o fractură de bază de craniu și au dispus transferul pacientei la secția de neurochirurgie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, la ora 22 a aceleiași zile. Medicii de la clinica universitară nu au confirmat diagnosticul pus de medicii bârlădeni și nici suspiciunea lor în legătură cu un traumatism la maxilar. Drept urmare, pacienta a fost readusă la Spitalul „Beldiman” și internată la secția de Terapie Intensivă.

„Femeia se află într-o stare stabilă și va fi transferată în cursul zilei de astăzi la secția ORL și apoi la Psihiatrie. Pacienta este cunoscută cu afecțiuni psihice și tentativa de suicid a fost tocmai pe fondul acestor afecțiuni”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, director medical al Spitalului „Elena Beldiman”. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button