”Bătaie” pe cele peste 20.000 de sarmale date de Primăria Huși, de Zilele Culturale ale orașului
Mii de hușeni s-au înghesuit, duminică după-amiază, să prindă o porție din cele peste 20.000 de sarmale oferite de primărie de Zilele Culturale ale orașului. Spre seară, localnicii au putut urmări, pe scena din centrul municipiului, pe Ion Palade, Lidia Buble, Adrian Sînă și Mihai Trăistariu.
Zona centrală a municipiului Huși a fost plină de animație, duminică, zi în care autoritățile locale au organizat, ca în fiecare an în această perioadă, Zilele Culturale ale orașului. Pe lângă dulciurile, micii, hamsiile, vata de zahăr pe băț și castroanele rromilor, localnicii au putut servi masa în oraș, ”ospătarul” de serviciu pentru o parte din ei fiind chiar primarul Ioan Ciupilan. Cei care au stat disciplinat la rândul încadrat de garduri metalice și atent supravegheat pe polițiștii locali au primit câte o porție de patru sarmale și câteva felii de pâine pe o farfurie din plastic. Unii cu neamuri multe pe acasă sau mai flămânzi, au luat coada de la capăt, pentru că au avut de unde primi, în condițiile în care la cantina Liceului Agricol s-au învelit și au fiert toată noaptea peste 20.000 de sarmale.
”De la pregătitul umpluturii și până la învelit, m-am ocupat personal, împreună cu doamna viceprimar. Este o răspundere foarte mare și nu te joci în astfel de situații. În final, am reușit să facem câte o sarma pentru fiecare hușean”, a declarat primarului municipiului Huși, Ioan Ciupilan.
Spre seară, cu burțile pline, localnicii au putut face mișcare, pentru a se așeza mâncarea, pe ritmurile celor care au susținut spectacolul pe șoseaua principală care traversează orașul. Într-o primă parte a programului artistic au evoluat Ansamblul ”Trandafir de la Moldova” Huși și artistul basarabean Ion Palade, iar spre seară au cântat Lidia Buble, Adrian Sînă și Mihai Trăistariu. (Ionut PREDA)