LocalSocial

Vasluian fără permis depistat în trafic la volanul unui autoturism cu număr fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări cu privire la un vasluian care a fost depistat conducând un autoturism pe care aplicase un număr  fals  de înmatriculare, deşi nu obținuse niciodată acest drept.

În ziua de 08 septembrie a.c., în jurul orei 03.20, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti, un autoturism ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Poloniei, condus de un vasluian, în vârstă de 18 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce, iar autoturismului i-au fost atribuite plăcuțe de înmatriculare românești, retrase ulterior de autorități.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button