Un epileptic a leșinat în centrul Bârladului!
de Răzvan CĂLIN
Joi, în jurul orei 14.30, unui bârlădean în vârstă de 53 de ani i s-a făcut brusc rău în timp ce se deplasa pe Bulevardul Republicii, pe trotuarul din apropierea Bisericii Domneasca. Omul a căzut subit din picioare și a fost cuprins de convulsii, moment în care trecătorii s-au alarmat și au realizat că omul are probleme serioase de sănătate. Unul dintre cei care au asistat la scenă a sunat imediat la 112 și a cerut de urgență ajutorul unui echipaj al Stației de Ambulanță din localitate.
”În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj de-al colegilor noștri de la Bârlad care iau acordat imediat bărbatului primele îngrijiri. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman”. Bătrânul tocmai suferise o criză de epilepsie, el figurând în evidențele medicale cu această maladie”, ne-a declarat medicul Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui.
Din fericire, bărbatul și-a revenit și se află în afara oricărui pericol.