AdministratieSocial

Veste tristă pentru pesediști: La Vaslui nici un copil nu și-a turnat părinții că l-au dus la proteste!

de Răzvan CĂLIN

DGASPC Vaslui a transmis la București că pe raza județului nostru nu s-au înregistrat astfel de sesizări sau plângeri. Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a solicitat ANPC să verifice în teritoriu dacă au fost astfel de cazuri.

Vânătoarea de vrăjitoare declanșată de Olguța Lia Vasilescu, ministrul Muncii, dornică să-i pedepsească pe cei ce au îndrăznit să protesteze față de un guvern supus intereselor de partid, a eșuat lamentabil, dar a stârnit un val de reacții și mai dure față de cabinetul guvernamental din care face. După cum se știe, într-un exces de zel, Olguța Vasilescu a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Copilului (ANPC, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii) să verifice la toate unitățile din teritoriu dacă au existat plângeri sau sesizări față de persoanele care și-au luat și proprii copii la manifestațiile de protest derulate în întreaga țară. Vezi, Doamne, nu cumva bieții copii să fi fost supuși cumva vreunei forme de abuz.

Așa se face că toate direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului au primit recent o circulară prin care li se solicita să afle informații despre părinții care au mers împreună cu copiii la proteste. Funcționarii din teritoriu au avut termen limită până ieri, 15 februarie, să transmită situațiile detaliate la București, la ANPCA. Adresa trimisă în teritoriu a sunat în felul următor: ”Stimați colegi, vă adresăm rugămintea de a ne comunica până miercuri, 15.02.2017, orele 16, dacă la nivelul instituțiilor dumneavoastră au fost primite sesizări cu privire la copiii implicați de părinți în protestele care s-au desfășurat. În caz afirmativ, vă rugăm să ne comunicați numărul acestor sesizări și demersurile efectuate (pe scurt). Vă mulțumim anticipat!”.

Penibilul acestui demers instituțional este mai mult decât evident și denotă doar un singur lucru: ardoarea cu care cei aflați la putere își doresc să pună botniță sutelor de mii de oameni care nu mai pot înghiți minciuna și ipocrizia unei clase politice găunoase.

Din fericire, la nivelul județului Vaslui (la fel ca și în restul țării), această vânătoare de vrăjitoare a fost sortită eșecului din capul locului. În cursul zilei de ieri, 15 februarie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui s-a conformat și a trimis răspunsul așteptat de eșaloanele superioare din București: nu a fost depistat nici un ”suspect”, nici măcar ăia de ”serviciu”!

Și noi am primit, într-adevăr, o astfel de adresă din partea ANPC. Astăzi (15 februarie, n.r.) a fost trimis răspunsul la București: pe raza județului nostru nu s-a înregistrat nici o plângere sau sesizare de acest gen”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Ne pare rău, doamna Olguța, dar nici pe meleagurile vasluiene (cu o lungă tradiție roșie și pesedistă) nu s-au putut găsi turnători într-atât de abjecți care să reclame că ”răgăliile” de protestatari și-au abuzat odraslele, târându-le cu forța la proteste!

Părinți și copii la proteste, nimic altceva decât o lecție de civism predată generațiilor viitoare!

Cum era și de așteptat, această nouă găselniță marca Guvernul Grindeanu a stârnit reacții dure din partea societății civile. Vasluienii, la fel ca toți românii, au taxat-o în consecință, realizând că la mijloc nu e vorba decât de o tentativă de a pune pumnul în gură unei opinii publice care, din păcate pentru ei, nu mai poate fi manipulată după bunul lor plac.

Eu mi-am scos fetița din casă și am adus-o în fața Primăriei Bârlad, la proteste, tocmai pentru a-i arăta că, dincolo de obligațiile pe care le va avea ca viitor cetățean adult al acestei țări, va avea la îndemână și niște drepturi. Nu are decât 10 ani, dar am vrut să-i arăt și să o fac să înțeleagă că are tot dreptul să se opună minciunii, hoției și nedreptății. Cu ce am greșit? Am făcut rău copilului meu? Eu nu cred că mă poate acuza cineva de așa ceva!”, este opinia unui bârlădean care s-a ”autodenunțat” că și-a luat și copilul la proteste.

De fapt, am putea vorbi aici despre o lecție de civism, de exercițiu democratic și nicidecum despre un abuz comis asupra unor minori. Este o idee pe care o susține cu tărie și Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui și cunoscut drept un fervent luptător și apărător al drepturilor copilului. El a declarat jurnaliștilor de la Est News că sub nici o formă nu se poate vorbi în această situație despre vreo formă de abuz, ci mai degrabă vorbește despre o metodă educațională pentru cei mici.

Este o aberație să zici că acești părinți care și-au luat copiii la proteste sunt niște abuzatori, niște agresori! Oameni acești au ieșit în stradă pentru a protesta exact împotriva unui abuz clar. Au vrut să arate și copiilor lor că o societate normală, democratică, nu poate permite asemenea derapaje, nu poate permite inocularea ideii că poți fura și poți fi necinstit dacă ești politician. Că dacă mai și ajungi la putere, dai o lege prin care îi exonerezi pe toți de orice vină. Asta înseamnă să fii politician în România? Să minți, să furi, să delapidezi statul și să crezi că poporul poate fi prostit cu mărire de salariu și un tichet de vacanță?! Ce învață omul de rând din acest ordonanțe care modifică de o asemenea manieră Codul Penal? Învață că trebuie să afle cum să poată fenta regulile pro-sociale, că nu e atât de grav să furi și că sancțiunile nu sunt atât de severe în raport cu gravitate faptei. Ba te mai învață și că se poate negocia dreptatea și adevărul în schimbul unei suma de bani luați de la gura celor aflați în suferință! Oare mai există ordinea de drept? Cine apreciază normalitatea valorilor morale, sociale și juridice când castrezi sistemul judiciar cu bună știință? Culmea ironiei, să faci poporul să regrete că a respectat regulile și legislația în țara în care ai crezut că e vremea noastră și nu a lor! Iar acum, mai vrei să-i și pedepsești pe părinții care vor să-și crească copiii în spiritul echității și cinstei! Faptul că și-au adus și copiii la proteste arată că acești oameni vor să și-i educe încă de pe acum în spiritul dreptății, spiritului civic și a respectului față de lege!”, a declarat pentru Est News psihologul Brătianu.

Related Articles

Back to top button