Școlile din județ sunt sub lupa DSP Vaslui, după ce la Huși a fost găsit într-o sală de clasă un șobolan mort
Un șobolan, aflat în stare de putrefacție, a fost găsit într-o sală de clasă dintr-un corp al Liceului Agricol „Dimitrie Cantemir” din municipiul Huși. Directorul Direcției de Sănătate Publică Vaslui a declarat că asigurarea măsurilor de igienă și deratizarea periodică a spațiilor din școli intră în responsabilitatea conducerilor unităților de învățământ și că vor urma controale.
„Directorii școlilor trebuie să întreprindă toate măsurile, astfel încât sănătatea elevilor și a cadrelor didactice să nu fie pusă în pericol. Noi vom avea în perioada următoare o acțiune tematică, în școli, care va viza modul în care sunt respectate măsurile de igienă. Le recomandăm directorilor unităților de învățământ să încheie contracte cu societăți de deratizare, pentru evitarea unor situații de risc”, a declarat Mihaela Vlada. (G.P)