Social

Voluntariatul prinde teren în județul Vaslui

De la câteva organizații sau persoane din Occident care veneau în anii ’90 să cunoască ”orfanii țării”, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui sunt acum zeci de adolescenți, tineri și chiar pensionari care fac voluntariat. Totul, spun reprezentanții instituției, din dorința de a schimba ceva și de a-și oferi ajutorul pentru binele copiilor.

Pe parcursul anului trecut, 20 de persoane au ales să facă voluntariat în sprijinul copiilor din sistemul de protecție instituțională, numărul celor interesați de astfel de activități caritabile fiind în creștere comparativ cu anii anteriori. Reprezentanții DGASPC Vaslui spun că un statut aparte îl au voluntarii care aleg să lucreze cu copiii cu dizabilități, aceștia dând dovadă de o răbdare infinită și de mult suflet în activitățile zilnice.
”Majoritatea voluntarilor sunt absolvenți ai învățământului postliceal, asistenți medicali generaliști, asistenți balneo-fizio-kinetoterapie și absolvenți ai învățământului universitar, respectiv asistenți sociali, kinetoterapeuți și psihologi, în marea lor majoritate. Activitatea se desfășoară în domeniul studiilor absolvite, în baza unei fișe de voluntariat. Programul a fost stabilit de către supervizorul voluntarului, în colaborare cu acesta, și a variat între două și patru ore lucrătoare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
După perioada în care au fost ajutați de un voluntar, progresele copiilor cu dizabilități sunt vizibile. Reprezentantii DGASPC Vaslui au mai precizat că, în prezent, adolescenții și tinerii nu se mai jenează să meargă într-o tabără sau să iasă la o plimbare cu un copil cu handicap. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button