Se pregătesc Zilele „Alexandru Ioan Cuza” la Bârlad
La sfârșitul acestei săptămâni, Bârladul va fi gazda celei de a 37-a ediții a Zilelor „Alexandru Ioan Cuza”. În perioada 17-20 martie, în preajma zilei de naștere a domnitorului Cuza, Societatea de Științe Istorice Filiala Bârlad, în colaborare cu Primăria și Cercul Militar, va organiza o serie de manifestări dedicate personalității istorice incontestabile a domnitorului născut la Bârlad.
Vineri și sâmbătă, se vor desfășura mai multe activități, după cum urmează: la Cercul Militar va avea loc un concurs de cultură generală pentru elevii de gimnaziu și liceu, în sala Teatrului „V. I. Popa”, un spectacol omagial dedicat domnitorului (organizat de Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”), iar la Cercul Militar o expoziție de pictură și grafică organizată de Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”.
Seria manifestărilor va culmina duminică, 19 martie, cu vernisarea expoziției „Posteritatea lui Alexandru Ioan Cuza în numismatică și medalistică” dar și cu simpozionul „Alexandru Ioan Cuza intre Orient și Occident”.
„Timp de două ore, între 11 și 13, sala de ședințe a Primăriei va găzdui simpozionul «Alexandru Ioan Cuza între Orient și Occident», în organizarea Societății de Știinte Istorice Filiala Bârlad. Invitat de onoare al simpozionului va fi conf. univ. dr. George Enache de la Universitatea «Dunărea de Jos» Galați, care va susține un material cu tema «Alexandru Ioan Cuza și Biserica. Emancipare occidentală». Vor mai lua cuvântul profesorii Loredana Stegaru, Aurelia Juverdeanu, Marcel Proca și Fănică Ursu, toți din Bârlad, care vor prezenta teme importante cum ar fi «Cuza și Napoleon al III-lea», «Principatele Române și relațiile cu puterea suzerană», «Cuza și românii din teritoriile ocupate», respectiv «Poziția Rusiei țariste față de Unire și Alexandru Ioan Cuza». Va fi invitat, de asemenea, și colaboratorul nostru permanent, Laurențiu Chiriac, de la Muzeul Județean «Ștefan cel Mare» Vaslui, care va prezenta personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza în viziunea consulilor străini”, ne-a declarat Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta societății de Științe Istorice Bârlad.
Activitățile dedicate domnitorului bârlădean vor continua luni, 20 martie, când, în Piața Civică, începând cu orele 10, se va desfășura un ceremonial religios și militar, vor fi susținute alocuțiuni și va fi prezentat publicului un moment artistic interpretat de actori ai teatrului bârlădean. De la ora 11 se va organiza un pelerinaj la casa Cuza, iar pe tot parcursul zilei vor avea loc în toate unitățile școlare activități omagiale.
Muzeul „Vasile Pârvan” va organiza „Ziua porților deschise”. Va fi un prilej deosebit, atât pentru cadrele didactice cât și pentru elevii din ciclul primar, să asiste la aceste activități dedicate zilei de 20 martie, ziua de naștere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a văzut lumina zilei la Bârlad în anul 1820. Vor afla astfel că datele trecute în manualul de istorie de clasa a IV-a, referitoare la locul nașterii lui Cuza, sunt eronate și că domnitorul Unirii de la 1859 este fiu al Bârladului și nu al Brăilei. După 10 ani, în care greșeala din manualele de istorie nu a fost corectată, credem că este timpul ca cineva să ia atitudine. Societatea de Științe Istorice – Filiala Bârlad lucrează acum la demersurile pe care le va face la Ministerul Educației în vederea restabilirii adevărului istoric. (Mihaela NICULESCU)