Sala de sport din Bârlad a devenit o ruină sinistră
Ruina sălii de sport de pe strada Nicolae Tonitza din Bârlad conferă, de la zi la zi, un aspect tot mai dezolant zonei de blocuri în care este amplasată. Bucăți de tencuială cad frecvent și din când în când trecătorii sunt nevoiți să se ferească de cioburile care se desprind din geamuri la câte o rafală mai puternică de vânt.
În urmă cu câteva săptămâni, primarul Dumitru Boroș a vizitat ruina deja celebră, nefăcând altceva decât să constate că imobilul trebuie salvat de la degradare. Aflând că edilul șef al orașului s-a interesat de sala de sport lăsată în paragină de ani de zile, profesorul Ioniță Chirilă, fost director al Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad, în administrarea căruia se afla imobilul, a dorit să se întâlnească cu Dumitru Boroș pentru a-i prezenta documentele pe care le deține și care ar ajuta municipalitatea în cazul unui eventual demers de reabilitare a sălii de sport.
„I-am prezentat primarului expertiza tehnică și studiul de fezabilitate întocmite în urmă cu câțiva ani, cât și proiectul de modernizare și extindere a sălii, întocmit în ultima parte a mandatului meu ca director la CSS. Din expertiza tehnică reiese că sala de sport trebuie consolidată, întrucât structura de rezistență a clădirii este afectată. Unii stâlpi de susținere sunt crăpați, erodați și nu mai prezintă siguranță. Conform proiectului, clădirea poate fi extinsă pentru amenajarea de tribune care să găzduiască 400 de persoane, iar sub tribune, săli de haltere și box. Consiliul local Bârlad a alocat prin hotărâre de Consiliu 600 de metri pătrați către CSS Bârlad, pentru extinderea către est și vest a imobilului. Concret, am toate documentele care ar putea veni în sprijinul Primăriei și consiliului local, în eventualitatea în care dorește să se implice în identificarea unei surse de finanțare pentru reabilitarea sălii de sport”, ne-a declarat Ioniță Chirilă.
Înainte de a fi schimbat din funcție, Ioniță Chirilă obținuse promisiunea de finanțare a sălii chiar de la șeful corpului de control al primul Ministrului. CSS urma să primească de la Ministerul Educației un milion de lei în anul respectiv și alte aproape patru milioane în anul următor. Ulterior, proiectul de reabilitare a sălii de sport se pare că a fost uitat. Nimeni nu s-a mai arătat interesat de acest obiectiv care ar fi putut avea șanse la finanțare cât încă șeful corpului de control al primului Ministru cu care se vorbise mai era în funcție. Aducerea după câțiva ani pe postul de director al CSS a lui Ciprian Popa a însemnat un reviriment în activitatea CSS Bârlad, numai că era prea târziu ca sala de sport să mai aibă vreo șansa de finanțare.
Din bugetul Primăriei nu se pot aloca nici în visele cele mai frumoase sumele necesare reabilitării și modernizării sălii de sport. Este nevoie de cel puțin 5 milioane de lei care ar putea fi atrași fie din fonduri europene fie de la Ministerul Educației. Misiune grea pentru primarul Boroș, dar nu imposibilă, dacă se dorește. (Mihaela NICULESCU)