Buzatu către Ponta: ”Experiența plecării a fost consumată de Geoană la partidul de la Dăbuleni și s-ar putea ca locul să fie liber acolo”
Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, crede că fostul lider al partidului Victor Ponta nu ar avea viitor politic într-o altă formațiune. Drept exemplu în acest sens l-a dat pe Mircea Geoană, cu constituirea ”partidului de la Dăbuleni” a cărui fotoliu de președinte ar putea fi liber, în opinia sa, chiar pentru Victor Ponta.
Plecarea lui Victor Ponta din PSD către un alt partid este văzută ca un eșec de către liderul social-democraților vasluieni, Dumitru Buzatu. Drept exemplu în acest sens este dat Mircea Geoană, cel care a condus PSD și care apoi și-a constituit Partidul Social Românesc (PSRo), formațiune a cărei situație este incertă în momentul de față.
”Mă leagă mulți ani de activitate de Victor Ponta, ani în care am crezut că este un om inteligent și valoros din punct de vedere politic. Evident că, după declarațiile acestuia din ultima perioadă, această convingere începe să se clatine. Nu cred că Victor Ponta ar avea un viitor politic serios în altă formațiune politică. Totuși, dacă ceva îl împinge către acest gest, vreau să-i reamintesc faptul că experiența aceasta a fost consumată de către domnul Mircea Geoană la partidul de la Dăbuleni și s-ar putea ca locul să fie liber acolo”, ne-a declarat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
În ultimele sale declarații publice și postări pe rețelele de socializare, Victor Ponta a dat de înțeles că ar intenționa să părăsească PSD din cauza modului de conduce formațiunea de către actualul lider Liviu Dragnea. (Ionuț PREDA)