Polițiștii criminaliști au declanșat o anchetă în cazul unei femei de 46 de ani găsită moartă, în condiții suspecte, în cada din baia unui apartament din municipiul Vaslui, acolo unde locuia cu chirie. Cadavrul femeii a fost descoperit de către o prietenă în momentul în care s-a dus în vizită.
Macabra descoperirea a fost făcută, joi, de către o prietenă de-a femeii de 46 de ani, în momentul în care s-a dus în vizită la aceasta. Când a intrat în locuință cu ajutorul unei chei pe care o avea dată de către femeia de 46 de ani, vasluianca a găsit cadavrul prietenii sale în cada din baie, motiv pentru care a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția Poliției.
”Din primele investigații, nu s-au găsit urme de violență pe corpul femeii. După examinarea la fața locului, cadavrul a fost ridicat de către Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei, în urma căreia se va putea stabilit cauza decesului, relevantă în desfășurarea anchetei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Iulian Petre.
Polițiștii criminaliști au întocmit dosar penal în acest caz pentru moarte suspectă. Femeia de 46 de ani era din comuna vasluiană Cozmești și locuia cu chirie în apartamentul din zona Liceului ”Emil Racoviță” din Vaslui. (Ionuț PREDA)