Școala Gimnazială "V. I Popa" Bârlad participă la Concursul Național “Școala Zero Waste”
Pentru al doilea an consecutiv Școala Gimnazială „V. I. Popa” Bârlad este înscrisă în Concursul Național ” Școala Zero Waste” desfășurată în perioada 13 martie-12 mai 2017.
„Concursul ne-a oferit posibilitatea de a desfășura activități de educație ecologică prin care să cultivăm interesul și dragostea elevilor pentru lumea înconjurătoare, pentru protejarea mediului prin reciclarea și recondiționarea deșeurilor”, a declarat directorul școlii, Lucrețius Vladimir Stan.
Elevii au participat la următoarele activități:
Ecologizarea zonei râului Bârlad;
Plantarea de pomi și flori;
Confecționarea din pungi a unor covorașe eco;
Activități de reciclare creativă: ”Copacul Vieții” și ”Printesa Primăverii”;
Panoul informativ ”Calendarul Primăverii”;
Realizarea unor filmulețe educaționale pe tema eco;
Acțiune de colectare selectivă a deșeurilor;
Serie de benzi desenate eco ”Supereroii Eco”
Scenetă cu costume Eco;
Pliante informative pentru sensibilizarea populației orașului;
Realizarea unor căsuțe pentru pasărele;
Vizita la Stația de tratare a apei și la Compania de Utilități Publice S.A. Bârlad;
La sfârșitul fiecărei activități de ecologizare au fost completate chestionare care au subliniat faptul că elevii deprind cu ușurință regulile unei vieți ecologice.
Motto-ul sub care au avut loc activitățile desfășurate de elevii de la Școala Gimnazială „V. I. Popa” a fost „Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine” (Albert Einstein).

