Patronii bârlădeni sunt nemulțumiți pentru că clienții nu mai au voie să parcheze lângă magazin
de Mihaela NICULESCU
După ce primarul Boroș a atacat conducerea Poliției Locale Bârlad, acuzând-o că nu-și face treaba și că nu-i sancționează pe șoferii care opresc și staționează neregulamentar, în special pe strada Republicii, punerea în practică a acestei recomandări începe să dea bătăi mari de cap Primăriei.
În urma acțiunii rutiere desfășurate sâmbăta trecută de polițiștii locali dar și cei ai Biroului Poliției Rutiere Bârlad, s-a creat un adevărat haos în oraș. Concluzia este una singură: este nevoie de mult mai multe locuri de parcare. Vizibil deranjat de problemele pe care le-a întâmpinat în trafic săptămâna trecută, Ștefan Constantinciu, managerul mai multor farmacii din Bârlad, a făcut un memoriu către Consiliul Local, ce a fost prezent la ședința de Consiliu, unde a vorbit pe marginea acestui subiect.
„Vorbesc în numele mai multor agenți economici care se confruntă cu o situație critică, din cauza lipsei locurilor de parcare. Degajarea trotuarelor bulevardului Republicii de mașini nu se poate face în lipsa existenței unui număr rezonabil de parcări. Sâmbătă, nu am fost lăsat să parchez pe strada Republicii, dar nici să intru în parcarea de la piață. Consider că riveranii trebuie să aibă acces chiar prin intermediul unei cartele dacă tot au fost puse bariere la intrarea în piață. Nu am putut, așadar, să parchez în zonă pentru a ajunge în farmacia pe care o am vizavi de Biblioteca „Stroe Belloescu”. Am hotărât să mă deplasez la farmacia din zona Stadion. Nu am putut să intru în parcare pentru că era un furnicar de nedescris. Toți conducătorii auto alergau în căutarea unei parcări. Am fost nevoit să ocolesc pe Epureanu, dar în fața policlinicii Pro Life, din cauza aglomerației, s-a creat o adevărată isterie și chiar s-a produs un accident de circulație. Nu așa se face ordine în trafic. Noi, agenții economici, suntem cei care contribuim prin taxe și impozite la creșterea bugetului de stat. Ni s-ar părea normal să se găsească o soluție onorabilă care să nu vină în dezavantajul nostru și al clienților noștri. Tot mai mulți clienți ai farmaciei, de exemplu, se plâng că atât ziua cât și noaptea sunt amendați dacă parchează cinci minute. Nu li se dă avertisment, ci direct amenzi. Cred că lucrurile sunt scăpate de sub control și trebuie găsite alternative viabile, dacă tot se vrea degajarea străzii centrale de autoturisme.”, a declarat Ștefan Constantinciu în fața consilierilor locali.
Reacția primarului nu a întârziat să apară, mai ales că acest exces de zel a organelor de poliție a apărut în urma sesizărilor de edilul șef.
„Problemele s-au acumulat în timp, s-a construit mult dar cei mai mulți agenți economici nu au luat în calcul și amenajarea de parcări în jurul construcțiilor pe care le-au ridicat. Noi nu putem întoarce istoria, dar de astăzi înainte nu vom mai aproba proiectele celor care nu vor ține cont și de construirea de parcări. Sunt zeci de sesizări scrise, venite din partea populației, în legătură cu parcări incorecte și ilegale pe spațiul public. Vom face un studiu și vom prezenta apoi soluția găsită, va trebui să găsim o soluție de mijloc.”, a explicat primarul Dumitru Boroș.
Până când va fi găsită această soluție, bârlădenii, fie pietoni, fie conducători auto, vor trebui să se obișnuiască cu haosul de pe străzi.