Sport

FC 2007 Gârceni este campioana Vasluiului la fotbal

FC 2007 Gârceni a reușit performanța de a cuceri titlul în Liga a IV-a, după ce a învins ieri într-un meci de totul sau nimic pe FC 2002 Vaslui. Meciul a fost foarte ofertant pentru cei prezenți pe terenul din Ivănești, care au asistat la o ploaie de goluri. FC 2007 Gârceni a învins în cele din urmă cu 3 – 2, după ce la pauză era 1 – 1.

FC 2002 Vaslui a început în forță partida și a fost aproape de a deschide scorul în minutul 5, când Robert Chirilă a trimis mingea în bara transversală. Echipa din Gârceni a fost mai pragmatică și trei minute mai târziu, la prima ocazie avută, a reușit să marcheze. A fost apoi aproape de gol în alte două rânduri. Cum există o lege nescrisă în fotbal cum că ratările se plătesc FC 2002 Vaslui a reușit apoi egalarea, cu patru minute înainte de pauză, prin Sergiu Girdea. FC 2007 Gârceni a intrat hotărâtă pe teren în partea secundă și în minutul 49 reușea să revină la conducere. Două minute mai târziu își majora avantajul, scor 3 – 1 și părea că nimic nu se mai poate întâmpla. FC 2002 Vaslui a crezut însă în șansa ei, iar în minutul 72 s-a apropiat iar la un gol. Tabela a rămas însă neschimbată până la sfârșitul timpului regulamentar, scor final 3 – 2 pentru FC 2007 Gârceni.

FC 2002 Vaslui a rămas cu 10 puncte, în timp ce FC 2007 Gârceni a terminat neînvinsă faza a II-a a Ligii a IV-a, cu 14 puncte. Pajura Huși a avut câștig de cauză în cealaltă partidă, scor 4 – 0 cu Vitis Șuletea. Primele trei puncte ale hușenilor, care au terminat pe patru. Șuletenii au terminat play-off-ul pe trei, cu șapte puncte.

Ultima etapă era crucială pentru ambele combatante, care depindeau doar de ele pentru a câștiga competiția după ce au câstigat la masa verde meciurile din etapa a cincea. Dacă se păstrau rezultatele obținute pe teren a meciurilor din penultima etapă Vitis Șuletea ar fi fost principala favorită la titlu cu 10 puncte, urmată de echipa din Gârceni cu 8 și FC 2002 Vaslui, cu 7 puncte. Calculele șanselor la titlu au fost simplificate însă de Comisia de Disciplinã a Asociației Județene de Fotbal. FC 2002 Vaslui a câștigat cu 3 – 0 disputa cu Pajura Huși, pierdută pe teren cu 1 – 2, deoarece campioana en titre a folosit în acel meci mai mulți jucători pe fals. FC 2007 Gârceni a avut câștig de cauză cu 3 – 0 datorită faptului că centralul partidei disputate cu Vitis Șuletea a fost bătut de jucătorii echipei gazdă.

FC 2007 Gârceni va întâlni în barajul pentru promovarea în Liga a III-a pe Victoria Traian, campioana județului Brăila. În ultima etapă din play-off echipa din Traian a câștigat cu 2-1 derby-ul cu Viitorul Ianca. CS Făurei a remizat, 1-1, cu Viitorul Însurăței și a terminat sezonul pe locul al doilea. La sfârșitul sezonului regulat C.S Făurei avea 58 de puncte, cu opt mai multe decât cea care a devenit zilele trecute campioana județului Brăila. Primul meci dintre campioana județului Vaslui și cea a județului Brăila va avea loc în deplasare, pe 17 iunie, de la ora 18. FC 2007 Gârceni are șansa de a tranșa calificarea pe teren propriu, pe 24 iunie, de la ora 17:30. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button