Social

Campanie de prevenire a abuzului și exploatării copilului, desfășurată în județ de către DGASPC

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a desfășurat în această primă parte a lunii iunie o campanie de prevenire a abuzului și exploatării copilului. Activitățile s-au desfășurat în parteneriat cu Poliția Județeană și primăriile din Albești, Blăgești, Lipovăț, Oșești și Murgeni.
Prevenirea abuzului și exploatării copilului rămân în continuare priorități constante a instituțiilor din județul nostru. Drept dovadă sunt acțiunile tematice desfășurate, începând cu 1 iunie, în o serie de comune și în orașul Murgeni, pornind de la factori generatori, riscuri, abuzuri suferite de copii, trafic de copii în scopul exploatării sexuale și prin muncă și sclavie, pornografie infantilă și, nu în ultimul rând, prevederile legislative în domeniul muncii copilului.
”Acțiunile derulate vizează identificarea de soluții de prevenire a actelor de agresiune, indiferent de modul în care aceasta se manifestă. Încercăm să sensibilizăm părinții și să-i determinăm să reacționeze la mesajul nostru și, împreună cu factorii decizionali, să reușim adoptarea de măsuri concrete și eficiente pentru combaterea oricăror forme de încălcare a drepturilor copilului. Să nu uităm că, inițiată cu Ziua internațională a Copilului, luna iunie a adus în prim plan alte două date de însemnătate majoră pentru societate, respectiv 5 iunie – Ziua împotriva violenței asupra copilului în România și 12 iunie – Ziua mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Informațiile centralizate la nivelul DGASPC Vaslui reliefează o scădere a numărului de cazuri de abuz asupra copilului, de la 168 în primul trimestru al anului 2016, la 130 în aceeași a perioadă din acest an. Aproximativ 60% dintre acestea se înscriu în sfera neglijării parentale, urmate de abuzul emoțional în pondere de aproximativ 10%, abuzul fizic și cel sexual. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button