Sport

Patru bârlădeni au pus umărul la clasarea pe locul doi a echipei României la Rugby Europe Sevens Trophy

Echipa națională de rugby sevens a României, cu patru bârlădeni în lot, a terminat pe locul doi în clasamentul general rugby Europe Men’ s Sevens Trophy, după disputarea celor două etape ale competiției.
Bârlădenii Robert Neagu (căpitan, Steaua București), Ionuț Balaban (Dinamo București), Alexandru Bucur și Alexandru Țiglă (Știința Baia Mare) au luat bronzul duminică, în cadrul celei de-a doua etape a competiției, disputată la București. Un al cincilea, juniorul Gabriel Rupanu, a fost în cantonamentul României de la Snagov, premergător competiției și promite să devină o soluție pe viitor.
România a disputat finala mică, a locurilor 3-4 împotriva uneia dintre revelațiile acestei ediții ale Rugby Europe Men’s Sevens Trophy, Luxemburg. Echipa noastră a făcut însă un joc bun și a câștigat cu rezultatul de 29 – 0. Barlădeanul Robert Neagu a fost autorul unuia dintre cele cinci eseuri ale României, celelalte purtând semnătura lui Ionel Melinte dublă, Kuselo Moyake și Daniel Plai.
Bârlădenii au ratat șansa de a juca finala, după ce a pierdut cu 5 – 19 în fața Lituaniei în semifinale. Cu toate că elevii lui Alexandru Lupu au început în forță cu un eseu marcat de Ionel Melinte, până la pauză lituanienii ne-au surprins de două ori, finalizările în terenul de țintă întorcând rezultatul. În repriza secundă tot Lituania a marcat un eseu transformat și s-a impus. România a învins în sferturi Ucraina, scor 21 – 0, cu toate punctele marcate în prima repriză. S-au consemnat trei eseuri transformate, autori Ionel Melinte, Eduard Bencea și Robert Neagu, toate transformate de Ionel Melinte.

Robert Neagu (Steaua București)
“Sunt foarte mândru să reprezint echipa națională și este un pas important în cariera mea faptul că sunt pentru prima oară căpitan. Mă bucur că am ajutat echipa și îmi doresc foarte mult să mai joc și la echipa națională de rugby în XV. Nu ne-am concentrat cu Lituania în semifinale, am crezut că meciul e ca și câștigat, nu am respectat sistemul și asta ne-a costat. Am înțeles apoi în finala mică importanța partidei și s-a văzut faptul că avem valoare. Faptul că am jucat la juniori cu ceilalți, mai ales cu ceilalți bârlădeni, a contat mult în obținerea acestei performanțe. La Bârlad m-am format ca jucător și am învățat tot ce știu. La Farul și Steaua doar am perfecționat aceste lucruri. Sper ca să cuceresc în curând titlul și la echipa de club. Sunt aici de trei ani și în perioada asta am obținut o dată locul doi”, a declarat pentru Est News bârlădeanul Robert Neagu, căpitanul echipei România Sevens.
Bârlădeanul a debutat la România XV anul trecut, în meciul cu America și a mai fost rezervă cu Japonia și Canada. A jucat anul acesta împreună cu colegii de la Steaua București finala Super Cupei și finala mică a SuperLigii CEC Bank.
“Mă bucur că am avut patru bârlădeni la echipa națională de sevens pentru că nu s-a mai întâmplat de mult acest lucru. Mai avem și alți bârlădeni buni la rugby în 7, pe Vlăduț Zaharia, Cristi Chirică. Denotă faptul că se muncește la Bârlad și este încă o performanță în plus obținută, pe lângă celelalte medalii obținute anul acesta”, a declarat pentru Est News Ioan Harnagea, președintele Clubului Sportiv Școlar Bârlad.
Prin poziția a treia obținută în cadrul etapei disputate la București, România a acumulat un total de 34 de puncte în clasamentul general și a încheiat ediția 2017 a Rugby Europe Men’s Sevens Trophy pe locul secund ratând șansa de a promova în eșalonul de elită, Grand Prix Sevens Series. Etapa a fost câștigate de Suedia care în finală a învins Lituania, rezultat 15-5 și astfel după succesul din prima rundă, care s-a disputat la Ostrava a acumulat maximum de puncte, 40 și a ocupat prima poziție în clasamentul general implicit calificarea în primul eșalon al rugbyului în 7 din Europa.
În cadrul primei etape a Rugby Europe Men’s Sevens Trophy bârlădenii au cucerit argintul, fiind învinși în finală de suedezi, scor 5 – 14. România a obținut biletele pentru finală după ce a trecut pe rând de Letonia (42 – 0), Cehia (45 – 5), Israel (12 – 0) și Luxemburg (31 – 5). (George PROCA)

Related Articles

Back to top button