Social

Statistici sumbre: un sfert de milion de români au emigrat în 2018, printre ei numeroși vasluieni

Date oficiale provizorii de la Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în cursul anului trecut, cei mai mulți dintre românii care au emigrat au fost din segmentul productivității maxime, între 20 și 49 ani.

Fenomenul de emigrare reprezintă, după sporul natural negativ, una dintre cauzele principale ale reducerii populației României, arată statisticile de la INS, potrivit cărora numai anul trecut ar fi plecat din țară 238.926 români.

Cei mai numeroși emigranți vin din categoria de vârstă 20 – 49 ani, iar bărbații sunt cei care pleacă peste graniță într-o proporție mai mare decât femeile (59,6%).

Moldova conduce în clasamentul regiunilor din care emigrează cele mai multe persoane, județele care pierd constant locuitori fiind Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani și Vaslui.

Conform sondajelor, românii aleg să plece din țară pentru salarii mai mari, condiții de viață mai bune, servicii medicale de calitate înaltă și oportunități mai mari pentru copii. Statisticile din ultimii ani mai arată și că românii care se duc acum în străinătate au un nivel de educație mai ridicat și așteptări mai mari în ceea ce privește viitorul lor profesional.

Îngrijorător este faptul că un rezultat al emigrării masive, mai ales la vârsta de maximă productivitate, îl reprezintă accelerarea îmbătrânirii demografice. Astfel, INS confirmă că s-a ajuns la raportul 118,8 persoane vârstnice la 100 tineri sub 15 ani.

Pe de altă parte, un alt indicator este ecartul (diferența) dintre populația vârstnică de 65 ani și peste, și populația tânără de 0-14 ani, ecart care a ajuns anul trecut la 568.000 persoane, în creștere față de 498.000 persoane la 1 ianuarie 2018. Asta, în condițiile în care populația rezidentă în România a fost de 19.405.000 persoane la data de 1 ianuarie 2019, ceea ce înseamnă o scădere de 125.500 înregistrată pe parcursul anului trecut.

În ceea ce privește numărul imigranților, acesta a fost a fost de 181.344, potrivit statisticii oficiale, fiind depășit cu peste 57.000 persoane de cel al emigranților. Și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (54,0%).

În ciuda acestor cifre, nimeni nu știe cu exactitate care este numărul românilor plecați la muncă în străinătate. Motivul? Institutul Național de Statistică contabilizează fenomenul emigrației temporare abia din anul 2008, anul aderării României la Uniunea Europeană, momentul în care migrația temporară a devenit un fenomen legal. Până în anul 2008, INS a ținut numai evidența persoanelor plecate definitiv din România, adică a celor care au renunțat la domiciliul stabil din țară.

Datele de la Ministerul pentru Românii de pretutindeni spun că 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, cei mai mulți dintre aceștia aflându-se în Italia (1,2 milioane persoane). (Mara GRIGORIU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button