Un bârlădean aflat în parcul Teatrului „Victor Ion Popa” a salvat viața unei femei care se prăbușise pe una din bănci. Ambulanța ajunsă la fața locului i-a acordat primul ajutor și femeia a fost transportată la Spitalul „Elena Beldiman”, într-o stare de inconștiență, spun martorii.
„ Am văzut-o cum a căzut pe bancă într-o stare de inconștiență. Îi curgea salivă din gură, era galbenă și m-a uimit faptul că purta o mască la gură, probabil avea probleme respiratorii grave. Am chemat Ambulanța, care a venit și i-a acordat ajutor medical, a dus-o la spital, după părerea mea într-o stare destul de gravă.”, ne-a relatat un martor.
Apelul la 112 a fost binevenit, pentru că femeia se afla în comă hipoglicemică, cu o glicemie de 40 mg/dl.
„Pacienta în vârstă de 45 de ani, pe care a adus-o Ambulanța la Compartimentul de Primire a Urgențelor, după ce a fost găsită pe una din băncile din parcul teatrului, era conștientă, suferise un episod hipoglicemic. A fost stabilizată și apoi a fost lăsată să plece acasă.”, a declarat Angelica Gramaticu, purtătoarea du cuvânt al Spitalului Elena Beldiman.
Femeia are domiciliul în Galați, era destul de slabă și probabil că suferea de o boală cronică ce-i afectase mult imunitatea, deoarece purta mască. (Mihaela NICULESCU)