JustitieSocial

”Trei ceasuri rele” pentru mai mulți copii și bătrâni din județ, victime ale unor accidente

Mai mulți copii și bătrâni din județ au ajuns la spital, în decurs de câteva ore, în urma unor accidente suferite fie în timp ce se aflau la joacă, în cazul celor mici, fie atunci când erau în gospodărie ori pe drumurile publice din comunitățile în care trăiesc, în situaților celor trecuți de prima tinerețe. De fiecare dată, chiar și în cazul unui copil de 14 ani consumator de etnobotanice aflat în sevraj, au intervenit echipajele SMURD.

Linia numărului de urgență 112 a fost înroșită de cei aflați în suferință ori aparținătorii lor în urma numeroaselor accidente casnice sau a altor situații de urgență petrecute pe parcursul unei singure zile. Startul l-a dat un copil de 14 ani, cunoscut ca și consumator de etnobotanice, care a intrat în sevraj în zona Bisericii ”Sf. Ioan Botezătorul” din Vaslui. La scurt timp, l-a urmat la spital un băiat de 12 ani, din Bleșca, care a suferit leziuni la mâini după ce a căzut pur și simplu din picioare din cauza unei stări de lipotimie. Situația s-a repetat în municipiul Vaslui, acolo unde un alt copil, de această dată în vârstă de patru ani, a căzut în timp ce alerga într-un parc și s-a lovit la mâini. Din păcate, lucrurile au fost și mai grave la Docani, acolo unde o fetiță, tot de patru ani, a suferit o fractură de claviculă, fiind nevoie de imobilizarea mâinii cu o atelă gipsată.

Nici cei mai în vârstă nu au fost ocoliți de ghinion. O femeie de 61 de ani a suferit leziuni la coloana vertebrală în urma unui accident de circulație, în timp ce un localnic de 62 de ani din Miclești a ajuns la spital în stare de inconștiență după ce a căzut din căruță. Alți trei bătrâni, de 71, 72 și 79 de ani au fost duși cu ambulanțele SMURD la unitățile de primiri urgențe din județ cu leziuni la mâini și picioare tot din cauza unor accidente casnice. Și totul s-a întâmplat pe parcursul a doar câtorva ore. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button