„Verde la Educație pentru Circulație”, proiect organizat de Poliția Română și Lidl, a fost susținut în județ
Poliția Română și Lidl continuă educația rutieră prin campania națională „Verde la educație pentru circulație”, un proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani, pentru al șaptelea an consecutiv. Ediția de anul acesta a campaniei a fost derulată pe 28 septembrie, începând cu ora 11:00.
Devenit deja tradiție, evenimentul național de educație rutieră „Verde la educație pentru circulație”, inițiat de Lidl și Poliția Română, are ca scop conștientizarea în rândul celor mici, dar și al părinților, privind importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație. Proiectul are ca scop formarea unui comportament responsabil în trafic al copiilor, pentru ca, pe termen lung, numărul de accidente în care sunt implicați, cu vină, cei mici, să se reducă. Astfel, an de an, copiii învață de la polițiști regulile de circulație necesare pentru a fi în siguranță ca pietoni în trafic.
„Surprize sau amenzi?” – Noutatea ediției din acest an
Lecția interactivă a avut loc în parcările magazinelor Lidl din Vaslui, Bârlad și Huși, începând cu ora 11.00 și a constat în două sesiuni: prima parte a fost informativă, iar cea de-a doua practică, pentru ca cei mici să aplice noțiunile învățate.
„În cadrul sesiunii informative, cei mici au aflat de la polițiști toate informațiile despre cele mai importante reguli de circulație pentru ei, și totodată cât de important este să fie atenți la trafic. Cea de-a doua parte, dedicată educației prin joc, a venit anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi?. Astfel, după ce polițistul le-a explicat copiilor și părinților regulile de circulație, le-au fost adresate participanților întrebări. Polițiștii au apreciat răspunsurile primite printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care au oferit informațiile corecte și cu „Amendă” pentru cei care trebuiau să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecției, toți copiii au primit premii și au fost declarați „absolvenți” ai cursului.”, se precizează în comunicatul de presă trimis de IPJ Vaslui.