Crucea Roșie – Filiala Vaslui, pregătită să participe la lupta împotriva coronavirusului
Crucea Roșie – Filiala Vaslui este pregătită pentru a ajuta populația, în vederea prevenirii epidemiei de coronavirus. În acest sens, instituția are pregătite stocuri de alimente, apă, pături, haine, pentru a fi distribuite persoanelor care au nevoie.
Valeriu Caragață, președintele Filialei Județene Vaslui a Crucii Roșii din România, a spus că a avut o discuție cu conducerea instituției de la nivel național, iar recomandarea a fost ca voluntarii să nu se implice direct în activitate, pentru că nu dispun de echipamentele de protecție. La nivel județean, Crucea Roșie are un număr total de 32 de filiale.
”Ne implicăm în lupta cu epidemia de coronavirus prin informarea cetățenilor cu măsurile și procedurile care trebuie să le aplice, în ideea de a evita zonele și contactul cu persoanele care ar putea fi infectate. Deocamdată, Crucea Roșie nu are echipamentele necesare, iar cu personalul și voluntarii pe care îi avem la dispoziție nu putem să ne introducem în această activitate. Stăm la dispoziția autorităților, pentru atunci când se va impue și implicarea noastră mai mult decât stadiul de informare și monitorizare și alte aspecte care ajută la centralizarea unor informații din teritoriu”, a spus Valeriu Caragață.
Una din activitățile pe care le desfășoară voluntarii de la Crucea Roșie Vaslui în anumite perioade ale anului este intitulată ”Banca de alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte”. Sumele adunate cu acest scop sunt repartizate în baza unei selecții la familiile cu mulți copii, pentru a le asigura condițiile necesare de trai.
(Dănuț CIOBANU)