Home » Local » Mii de materiale sanitare de protecție pentru personalul medical din județ necesar în lupta cu noul coronavirus

Mii de materiale sanitare de protecție pentru personalul medical din județ necesar în lupta cu noul coronavirus

Mii de materiale sanitare, precum măști, mănuși și combinezoane, au ajuns, în ultimele zile, la medicii, asistentele și paramedicii din județ, precum și la angajații Direcției de Sănătate Publică Vaslui. Echipamentele au fost distribuite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui în spitalele din județ, Serviciul de Ambulanță și echipajelor SMURD. 420 de măști de protecție tip FFP3, 725 măști de protecție tip FFP2, 800 măști de protecție tip FFPL, 3130 costume de protecție, 30 litri dezinfectant la nivel inalt tip TP2 și 900 perechi de mănuși au primit angajații din sistemul sanitar vasluian în ultima perioadă de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Astfel, la DSP Vaslui au fost livrate 500 de combinezoane, 525 măști, 200 de perechi de mănuși de protecție și 15 litri dezinfectant de tip TP2. La Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui au ajuns 580 combinezoane de protecție, 475 măști de protecție și 300 perechi mănuși de protecție. Spitalul Județean de Urgență Vaslui a primit 850 combinezoane de protecție, 680 măști de protecție și 15 litri dezinfectant tip TP2. Și Spitalul de Urgență Bârlad se află pe listă, cu 630 de combinezoane de protecție și 65 măști de protecție, la fel ca și Spitalul Municipal Huși, cu 30 de combinezoane de protecție și 90 măști de protecție. Pe lângă materialele sanitare de protecție, ISU Vaslui a primit și zece seturi de echipament individual de protecție, de nivel mediu, compuse din cască cu vizor, mănuși, ochelari și cizme. Aceste echipamente vor fi folosite de cadrele care vor asigura activitatea de transport specializat a persoanelor confirmate cu noul coronavirus. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: