Home » Coronavirus » Până la 59.000 de vieți au fost salvate până acum în Europa datorită măsurilor împotriva coronavirusuluiNegrilă Cristina

Până la 59.000 de vieți au fost salvate până acum în Europa datorită măsurilor împotriva coronavirusuluiNegrilă Cristina

După ce virusul a apărut în Wuhan, China, unde a făcut ravagii, acum este rândul Europei, care se află în mijlocul unei situații de urgență fără precedent în timp de pace. În multe țări europene, granițele sunt închise, iar vremurile recomandărilor privind distanțarea socială au trecut de mult, mulți cetățeni fiind efectiv obligați de autorități să rămână în casă.

Un studiu recent sugerează că toate aceste sacrificii imense din partea populației nu sunt fără de folos – 59.000 de decese, în medie, au fost evitate până acum în vechiul continent.

Cercetătorii britanici de la Imperial College au folosit un model statistic care estimează impactul intervențiilor de natură socială – auto-izolare, închiderea școlilor și universităților, interzicerea adunărilor publice etc – în 11 țări europene, care nu includ și România. 

59.000

de decese au fost evitate în 11 țări europene datorită măsurilor de prevenție

Lăsat nestingherit, noul coronavirus are o rată de contagiune estimată la 2.5, ceea ce înseamnă că fiecare persoană infectată transmite virusul mai departe altor 2 sau 3 persoane, în medie. Este un virus aproximativ de două ori mai contagios ca gripa sezonieră. 

Modelul cercetătorilor britanici presupune o schimbare a acestei rate de contagiune ca urmare a intervențiilor non-farmacologice, cum sunt cele de distanțare socială.

Aceste măsuri au un efect întârziat din cauza felului în care progresează infecția cu noul coronavirus. O persoană infectată astăzi ar putea deceda peste 3 săptămâni sau chiar mult mai târziu dacă a petrecut fără succes poate o lună în terapie intensivă, cum au fost multe astfel de cazuri raportate în Italia, de exemplu.

Noul studiu ține cont de acest lucru și estimează rata de contagiune ‘călătorind în timp’ pentru a vedea cum diversele măsuri ale autorităților încetinește transmiterea virusului. 

Astfel, cercetătorii britanici au concluzionat că, pe 11 martie, ziua în care Italia a intrat în carantină, rata de contagiune a scăzut aproape de valoarea “1”, însemnând că un bolnav de COVID-19 va da mai departe virusului unei singure persoane. Pentru ca o epidemie să se oprească, rata infecției trebuie să fie neapărat subunitară.

Dacă astfel de intervenții continuă până la sfârșitul lui martie, ceea ce s-a și întâmplat, cercetătorii estimează că în cele 11 țări incluse în studiu, au fost evitate aproximativ 59.000 de decese, în medie. Numărul de decese evitate ar fi și mai mare la nivelul continentului, unde ar fi în jur de 40 de state care nu au fost incluse în estimările acestea. 

Și mai multe decese ar putea fi evitate dacă aceste măsuri continuă până când rata de transmitere coboară și mai mult, potrivit cercetătorilor. 

Între 7 şi 43 de milioane de oameni, din 11 ţări europene, au fost infectaţi cu noul coronavirus

O altă informație interesantă din concluziile studiului este că între 7 și 43 de milioane de oameni în cele 11 țări europene au fost infectate cu SARS-CoV-2 până la data de 28 Martie, reprezentând între 1.88% și 11.43% din populațiile lor. 

Țara cu cele mai multe infecții pe cap de locuitor este Spania, urmată de Italia, iar țările cu cele mai puține infecții pe cap de locuitor sunt considerate a fi Germania și Norvegia.

La nivel mondial, pandemia COVID-19 ar putea afecta 90% din populația planetei și ar putea ucide 40.6 milioane de oameni dacă nu este luată absolut nicio măsură de control care să încetinească contagiunea, au estimat cercetătorii de la Imperial College London. 

Fără măsuri: 90%

din populația lumii ar putea fi infectată și 40.6 milioane de oameni ar putea muri de COVID-19

Sursă: Imperial College

Ținând cont de întârzierea de 2-3 săptămâni dintre momentul în care sunt impuse măsuri de încetinire a contagiunii și momentul în care impactul lor este simțit, este încă devreme de zis cât de eficiente au fost intervențiile recente pentru multe țări incluse în studiu. De exemplu, Marea Britanie are doar o săptămână de carantinizare a populației. 

Este astfel critic ca intervențiile curente să fie continuate, timp în care tendințele de evoluție a numărului de cazuri și decese să fie atent monitorizate în zilele ce urmează, ca să avem certitudinea că transmiterea SARS-CoV-2  încetinește.

Autorii noului studiu:

Analiza nu a cuantificat efectele sociale și economice ale măsurilor. 

LIBERTATEA PUBLICĂ ARTICOLE DE ȘTIINȚĂ. În plină criză provocată de pandemia de coronavirus, mai mult ca oricând cititorii au nevoie de informație științifică de calitate, prezentată limpede. Libertatea a deschis o serie de colaborări cu jurnaliștii români de la publicația ZME Science, o platformă independentă de jurnalism de știință, alcătuită din experți care, în mod obișnuit, relatează pentru publicul avizat din străinătate. Ei scriu, în fiecare zi, mai multe articole în Libertatea. bazate pe cele mai recente date și studii despre epidemie.  

About admin

%d blogeri au apreciat: