Martin S. Martin. Puțină etimologie de sezon

Virus: 

Primul sens al cuvântului de origine latină (virus, virus) a fost acela de venin, lichid bălos otrăvitor, otravă și a rămas așa pe durata antichității și a Evului Mediu.

Cuvântul are originea în limba Proto-Indo-Europeană wisos, care a devenit în Proto-Italică weisos și a ajuns virus în latină.

Botanistul rus Dmitri Ivanovschi (1864-1920) a fost primul care a identificat un virus, acela al plantei de tutun (virusul mozaic), iar microbiologul olandez Martin Beijerinck (1851-1931) a fost primul care a numit microorganismul subcelular cu funcții patogene virus. Cu ei a început specialitatea medicală de virologie (inframicrobiologie).

Un virus este atât de mic (dimensiuni între 40 și 400 nanometri; 1 nanometru este 10-9 m), încât nu poate fi văzut cu microscopul optic și el nu are celulă, fiind doar un lanț de ADN sau ARN, care – pentru a supraviețui și a se multiplica – are nevoie să pătrundă în celulele vii de animale sau plante.

În lumea de azi, virus are trei sensuri:

– agent patogen care poate provoca boli infecțioase;

– sursă a unui rău moral;

– program care are capacitatea de a se replica în interiorul computerelor, provocând distrugeri de software.

Familie de cuvinte: viruși, virusuri, viroze, viral, virusat, virologie, virologist, viremie (prezența virusurilor în sânge), anti-virus.

Exemple de boli virale umane: turbarea, tifosul, gripa sezonieră, gripa porcină, gripa aviară, SARS, MERS, răceala (guturaiul), pojarul, rubeola, hepatitele A,B,C, Herpesul Zoster, poliomielita, AIDS, febra Dengue, Zika, Ebola, virusul Epstein Barr, virusul papiloma, etc.

Virușii sunt implicați în etiologia bolilor maligne.

Infecție:

Proces rezultat din pătrunderea și dezvoltarea în organism a unor agenți patogeni (paraziți, fungi, microbi sau viruși) și din reacția țesuturilor la acest atac, manifestată prin inflamații, supurații, gangrene, etc.

Transmisia agenților patogeni de la unorganism la altul – infectare. 

Cuvântul a apărut în secolul XIV și are originea în cuvântul compus din in și ficere.

Primul sens a fost de a păta, a macula, a colora.

Sensul modern este:

1. îmbolnăvirea prin agenți patogeni;
2. corupție, influență nocive asupra unor oameni, lipsă de caracter

Familia de cuvinte: infect(ă), infectare, infecțios(oasă), infectat, infectivitate, anti-infecțios, infecționist.

Infestare:

Invazia, popularea unui organism cu paraziți, agenți patogeni cu sau fără îmbolnăvire a gazdei.

Vine de la verbul latin infesto, infestare care înseamnă a ataca.

Contaminare: 

Răspândire a unor boli, sau a unor obiceiuri proaste.

Contamen a fost folosit pentru contact, devenit impur prin atingere.

În Evul Mediu a mai avut sensurile a se avânta, a-și lua zborul.

Contagiune:

Transmiterea unor boli infecțioase prin contact. Are originea în cuvântul latin compus din con (împreună) și tingere (a atinge).

Sensul de a transmite o boală infecțioasă a apărut în secolul XVII.

Contagios cel capabil de a transmite o boală infecțioasă, sau unele obiceiuri proaste.

Sterilizare:

Are originea în cuvântul latin sterilis.

Pentru ființe, animale, steril are sensul de cel care nu poate procrea. Sinonimul cel mai potrivit este sterp.

Pentru sol/pământ are sensul de neroditor, neproductiv, în care nu crește nimic.

Pentru gesturi, fapte, expuneri are sensul de nefolositor, fără conținut.

Sterlizare: acțiunea de a distruge microorganismele de pe un obiect, dintr-o substanță. Pentru ființe, procedeul care suprimă fertilitatea (castrare, sterilizare chimică).

 

Septic:

Infectat cu microbi; care produce infecție.  Maladie septică = boală provocată de microbi. – Din fr. septique. (DEX)

Carantină:

În timpul epidemiei de ciumă din secolele XIV-XV, autoritățile venețiene au impus tuturor vaselor care veneau cu mărfuri să staționeze în radă pentru cel puțin patruzeci de zile (40 – quaranta), înainte de a li se permite acostarea în port și descărcarea mărfurilor.

Sensul modern al cuvântului este acțiunea de a izola un bolnav, un suspect, sau un individ susceptibil de boală, de posibila sursă de contaminare.

Epidemie: 

Extindere, prin contaminare, cu o frecvență neobișnuită, a unei boli infecțioase, la un număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc.  

Boală infecțioasă care se extinde, simultan, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc. Sinonim: molimă

A intrat în uz în secolele XV-XVI. Originea în cuvântul grec compus din epi (pe, asupra) și demos (popor). “Ceva ce se instalează pe mulțime/popor”.

Pandemie: 

Epidemie de proporții neobișnuite, care afectează un mare număr de oameni din mai multe țări și de pe cel puțin două continente. Din combinația pan (toți, general) și demos (popor, mulțime). 

Imunitate:

Are originea în cuvântul latin compus immunis (in – nu; munis – serviciu) și a fost folsit în Evul Mediu pentru a indica pe cei scutiți de un anumit serviciu sau de taxe.

Sensul de rezistent la infecții a apărut în epoca modernă.

Sensuri în epoca prezentă:

1. cineva rezistent la contaminare prin infecții;
2. cineva scutit de a fi tras la răspundere;
3. ansamblu de drepturi ale unui grup: ex. imunitate parlamentară, diplomatică, etc.

 

Familie de cuvinte: imunizare, imunodeficient, neimun, imunizant, anti-imun, imunologie.