Home » Coronavirus » Cum încetinesc marile companii farmaceutice găsirea unui tratament pentru coronavirus. Dezvăluirile fostului ministru al Sănătății din Marea Britanieanamaria.marinescu

Cum încetinesc marile companii farmaceutice găsirea unui tratament pentru coronavirus. Dezvăluirile fostului ministru al Sănătății din Marea Britanieanamaria.marinescu

Prof. Ara Darzi, chirurg, director al Institute of Global Health Innovation din cadrul Imperial College London și fost ministru al Sănătății în Marea Britanie, acuză giganții farmaceutici că le pun piedici cercetătorilor care caută un tratament eficient pentru Covid-19, refuzând să le furnizeze date prin care s-ar câștiga timp și s-ar salva vieți, notează The Guardian.

Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a sărit de 1 milion, iar bilanțul deceselor, de 50.000.

Cursa pentru găsirea unui vaccin e contracronometru.

Deși voci autorizate susțin că serurile obținute “pe fugă” vin cu riscuri, cercetători din toată lumea se grăbesc să găsească o soluție la problema care a oprit viața în loc pe tot globul: Covid-19.

18 luni, cel mai scurt termen “rezonabil” pentru realizarea unui vaccin, este însă o perioadă mult
prea lungă pentru populație, pentru sistemul medical, pentru economie. Loviturile
încasate în acest timp ne-ar pune la pământ, K.O.

Ce-i de făcut, atunci?

Până la vaccin, ne trebuie un tratament

În fereastra de timp necesară oamenilor de știință pentru realizarea vaccinului, doctorii au nevoie de un tratament eficient pentru boala generată de noul coronavirus.

Un medicament care deja există, care ar putea fi eficient și în Covid-19, nu doar în afecțiunile pentru care a fost creat și care, aflându-se deja în producție, ar putea fi fabricat în cantități mai mari, după o perioadă scurtă de testare clinică.

Pentru a identifica însă acest medicament e
nevoie de două lucruri:

inteligență artificială (AI) – un supercomputer care poate analiza o cantitate uriașă de informații;datele deținute de marile companii farmaceutice în legătură cu medicamentele pe care le produc sau pe care se pregătesc să le scoată pe piață.

Giganții din domeniul AI au convenit deja să
colaboreze și să pună la bătaie toate resursele de care dispun. Giganții farmaceutici
nu sunt însă dornici să dea acces la baza lor de date.

Genomul coronavirusului a fost secvențiat incredibil de repede, într-o lună, pentru că toți cei care au avut date – cercetători, laboratoare, instituții de stat sau private – au făcut schimb între ei. Asta ar trebui să se întâmple și acum: companiile farmaceutice să uite de rivalități și să contribuie la efortul comun pentru găsirea unui tratament. Avem un inamic comun. Ar trebui să luptăm împreună împotriva lui. Trebuie să ne mișcăm repede să identificăm un tratament, să-l testăm și să-l producem, ca să stopăm pandemia.

Prof. Ara Darzi, pentru The Guardian:

Prof. Ara Darzi/ Foto: Profimedia

Precedentul care ne dă speranțe

Există o speranță ca giganții farma coopereze,
până la urmă. Pentru că există un precedent.

Anul trecut, în iunie, cele mai mari companii din domeniu, inclusiv Johnson & Johnson, AstraZeneca și GlaxoSmithKline, au premis accesul la datele lor unui computer superperformant. Scopul: găsirea unui nou antibiotic, în contextul în care se înmulțesc bacteriile rezistente la antibiotice.

Procesarea informațiilor puse la bătaie de marile
companii a fost făcută printr-o tehnologie blockchain, care permite analizarea
datelor fără dezvăluirea lor către companiile rivale.

Urmarea acestei colaborări: în februarie,
cercetătorii de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) au anunțat
descoperirea unui nou antibiotic, eficient împotriva a 35 de bacterii. Acesta a
fost denumit halicină.

Inteligența artificială e pusă acum la lucru
în lupta cu noul coronavirus pe tot globul. Luna trecută, de exemplu, cel mai
rapid computer din lume, IB Summit, a identificat 77 de substanțe potențial
eficiente împotriva Covid-19.

Iar săptămâna trecută, o platformă AI operată
de oameni de știință și antreprenori din Singapore, a identificat șase
medicamente, dintre cele aflate deja pe piață, care ar putea da rezultate în
lupta cu Covid-19.

În același timp, miliardarul Thomas Siebel, fondatorul
C3.ai, o companie de AI din California, a anunțat că a pus bazele unui
consorțiu public-privat din care fac parte C3.ai, Microsoft, Princeton,
Carnegie Mellon University, MIT și Universitățile din California, Illinois și
Chicago. Acest consorțiu va finanța cercetătorii cercetătorii care caută un
tratament pentru Covid-19 și le va da acces la cele mai avansate supercomputere
din lume.

Așadar, AI este “all in”. Mai lipsesc din ecuație doar giganții farma.

Mingea e în curtea lor, totul depinde acum de companiile farmaceutice, de datele pe care acestea acceptă să le dezvăluie. Fără a avea acces neîngrădit la baza lor de date, oamenii de știință se bat cu virusul cu o mână legată la spate.

Prof. Ara Darzi, pentru The Guardian:

“Companiile farma trebuie să înțeleagă că tratamentul trebuie găsit cât mai repede, pentru că de asta depind foarte multe vieți”, a mai spus prof. Ara Darzi.

About admin

%d blogeri au apreciat: