Home » Coronavirus » Pandemia de coronavirus afectează peste 2,6 miliarde de muncitori, fiind cea mai gravă criză după Al Doilea Război MondialNeacșu Dobrică

Pandemia de coronavirus afectează peste 2,6 miliarde de muncitori, fiind cea mai gravă criză după Al Doilea Război MondialNeacșu Dobrică

Organizaţia Internaţională a Muncii avertizează că pandemia de coronavirus afectează 2,6 miliarde de muncitori, iar în cel de-al doilea trimestru ar urma să dispară 6,7% din numărul total de ore de muncă la nivel mondial, adică echivalentul a 195 de milioane de locuri de muncă full time.

Organizaţia Internaţională a Muncii precizează că este vorba de cea mai gravă criză cu care se confruntă muncitorii după cel de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters. OIM consideră că efectele pandemiei sunt mult mai mari decât cele din perioada crizei financiare din 2008-2009.

81%

din forţa de muncă globală de 3,3 miliarde de persoane este afectată de coronavirus

„Pandemia are consecinţe foarte serioase asupra sectorului muncii. Patru din cinci muncitori trăiesc într-o ţară unde au fost introduse restricţii parţiale sau totale”, a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder, adăugând că 81% din forţa de muncă globală de 3,3 miliarde persoane sunt în prezent afectate, notează Agerpres.

Şi muncitorii din România au fost puternic afectaţi de criza generată de COVID-19. Aproape 1 milion de contracte de muncă au fost suspendate de la declararea stării de urgenţă în România.

Reduceri puternice ale numărului total de ore de muncă sunt preconizate pentru statele arabe (8,1% din numărul total de ore de muncă sau cinci milioane de locuri de muncă full time), în Europa (7,8% sau 12 milioane de locuri de muncă full time) şi în Asia-Pacific (7,2% sau 125 de locuri de muncă full time).

Potrivit IOIM, sectoarele cu cel mai mare grad de risc sunt serviciile hoteliere şi restaurantele, industria manufacturieră, comerţul cu amănuntul, serviciile de business şi activităţile administrative.

OIM estima că 25 de milioane de muncitori vor deveni şomeri din cauza coronavirusului, însă numărul ar putea fi semnificativ mai mare.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*