Home » Administratie » Consultații medicale la distanță, fără bilet de trimitere și fără card de sănătate

Consultații medicale la distanță, fără bilet de trimitere și fără card de sănătate

Consultațiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate și la distanță, anunță Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui

Aceasta este una dintre măsurile adoptate pentru limitarea răspândirii infecției cu virus SARS-COV-2 la nivelul unităților sanitare publice și private.

Pacienții care reprezintă urgențe medicale și cei care suferă de afecțiuni cronice se vor adresa, dupa caz, unităților sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicină primară.

Pentru a evita aglomerările în unitățile sanitare și a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii mai deosebite,  populația este rugată ca la primele semne de boală să contacteze telefonic medicul de familie. Acesta  va decide dacă va acorda o consultație la distanță sau, după caz,  va programa pacientul pentru o consultație la cabinetul său, ori îl va direcționa către ambulatoriul de specialitate.

În cazul în care medicul de familie îndrumă pacientul către ambulatoriul de specialitate, în conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgență nu este necesar biletul de trimitere.

De asemenea, reamintim că pe perioada stării de urgență serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare și dispozitivele medicale, tehnologiile și dispozitivele asistive se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.(Cristian DIMA)

 

About Cristian Dima

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*