Home » Agricultura » Vești bune pentru fermieri. Despăgubiri pentru suprafețele afectate de secetă

Vești bune pentru fermieri. Despăgubiri pentru suprafețele afectate de secetă

Fermierii care au suprafețele agricole afectate de secetă vor primi despăgubiri de la bugetul statului. Instituția Prefectului Vaslui a transmis o circulară în teritoriu privind convocarea comitetelor locale pentru situații de urgență. Producătorii care au probleme cu culturile agricole vor anunță reprezentanții acestor comisii care se deplasează la fața locului pentru a  constata suprafețele afectate, gradul de afectare al culturilor agricole și nivelul estimativ al pierderilor.

Aflat la Tulcea la sfârșitul săptămânii trecute, Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a precizat că fermierii afectați de secetă vor primi în acest an despăgubiri din partea statului.

”I-am asigurat pe fermieri că toți cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri, pentru că așa e normal. Comitetele pentru situații de urgență se vor întruni și vor merge să evalueze dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă, să știm exact câți bani trebuie să alocăm, iar fermierii să fie despăgubiți”, a declarat Adrian Oros pentru presa centrală.

Conform ultimelor date privind nivelul de aprovizionare cu apă din sol, la o adâncime de 50 de centrimetri rezerva de apă este cuprinsă între 980 și 1.050 metri cubi/hectar. În condițiile în care nivelul optim de aprovizionare este cuprins între 1.700 și 2.000 metri cubi/hectar, deficitul de apă este unul important.

În județul Vaslui, culturile de toamnă au fost înfiițate pe o suprafață totală de 89.013 hectare: 66.275 hectare cu grâu, 15.426 hectare cu rapiță, 5.688 hectare cu orz, 472 hectare cu orzoaică, 287 hectare cu triticale, 467 hectare cu ceapă și usturoi, 299 hectare cu plante de nutreț etc. Programul de însămânțări din această primăvară este de 170.000 hectare, din care 103.000 cu porumb, 47.000 hecatre cu floarea soarelui, 2.100 hectare cu ovăz, etc.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*