Home » Coronavirus » Parlamentul va cere SRI să prezinte demersurile pe care le-a făcut în combaterea coronavirusuluiValentina Postelnicu

Parlamentul va cere SRI să prezinte demersurile pe care le-a făcut în combaterea coronavirusuluiValentina Postelnicu

Comisia pentru controlul asupra activităţii SRI va solicita Serviciului Român de Informaţii să prezinte rapoarte privind demersurile în combaterea coronavirusului, dar şi situaţia defrişărilor pădurilor şi presupusul atac cibernetic asupra sistemului IMM Invest.

Anunţul a fost făcut, miercuri, de vicepreşedintele comisiei, Marian Cucşa.

Demersul va fi făcut probabil săptămâna viitoare, a mai spus deputatul.

„Am avut astăzi o şedinţă, dar, din păcate, nu am avut cvorum, mai mulţi colegi nu au putut să ajungă la şedinţă din cauza restricţiilor, nu ştiu exact motivele. Vom relua demersurile probabil săptămâna viitoare să trimitem solicitările pentru a ne pune la dispoziţie cei de la SRI un raport din care să reiasă care e implicarea lor în combaterea coronavirusului, un raport despre presupusul atac cibernetic asupra sistemului IMM Invest – dacă într-adevăr a existat, din partea cui, dacă nu, care au fost cauzele, dacă au informaţii, la fel, un raport despre problema defrişărilor ilegale de păduri (…) şi, bineînţeles, ce solicitări au şi colegii mei. Ne interesează să vedem care a fost implicarea SRI în această situaţie, care a fost activitatea, ce informări au făcut, către cine, în ce au constat informările şi care a fost implicarea lor în combaterea coronavirusului”, a declarat pentru AGERPRES Marian Cucşa.

El a spus că, în funcţie de rapoartele primite, comisia va decide dacă este necesară audierea reprezentanţilor SRI pentru a aduce lămuriri.

„După cum am mai făcut în luna februarie, dacă e necesar, îi vom audia pentru a ne aduce lămuriri. E normal să ştim exact cum s-a acţionat în această perioadă, ne interesează ca sănătatea românilor să fie tratată cu maxim interes şi cred că fiecare politician responsabil trebuie să pună pe primul plan acţiunea de a proteja cetăţenii”, a mai precizat Cucşa.

About admin

%d blogeri au apreciat: