Home » Coronavirus » Patru angajați de la Ambulanța Vâlcea sunt infectați cu coronavirusTecuceanu Paul

Patru angajați de la Ambulanța Vâlcea sunt infectați cu coronavirusTecuceanu Paul

Patru angajaţi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vâlcea sunt infectați cu coronavirus, potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea remis, marţi, agenției Agerpres.

Cei patru angajaţi SAJ confirmaţi cu COVID-19 sunt un ambulanţier şi soţia sa, îngrijitoare (testaţi pozitiv pe 15 aprilie), o asistentă (cazul numărul 18, diagnosticată pozitiv pe 18 aprilie), precum şi soţul acesteia, un ambulanţier (cazul numărul 19).

În judeţul Vâlcea numărul persoanelor testate pozitiv cu coronavirus a ajuns la 20, în ultimul fiind vorba de un contact apropiat al asistentei şi ambulanţierului de la SAJ Vâlcea diagnosticaţi în ultimele zile. În acest ultim caz nu este vorba de un angajat al SAJ.

La SAJ Vâlcea au mai fost efectuate alte 20 de teste pentru coronavirus care au avut rezultat negativ.

Prefectura Vâlcea a mai informat marţi au fost declarate vindecate şi externate două persoane diagnosticate cu COVID-19, iar în unităţi sanitare din judeţ sunt internate 11 persoane a căror stare de sănătate este staţionară.

De la izbucnirea pandemiei şi până în prezent în judeţul Vâlcea au fost efectuate 619 teste pentru depistarea COVID-19.

Prefectura Vâlcea a mai precizat că în minivacanţa de Paşte, structurile teritoriale ale MAI au amendat 266 de persoane pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie, iar valoarea totală a amenzilor se ridică la 480.000 lei. Structurile MAI au efectuat peste 230 de misiuni în sistem integrat şi au controlat 392 de autovehicule şi 1.785 de persoane. 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*