Home » Sport » „Stai, bă, să-mi iau masca de pe jos că mi-a căzut!”. Scenariul amuzant al lui Marius Șumudică în cazul fotbalului jucat cu măști de protecție

„Stai, bă, să-mi iau masca de pe jos că mi-a căzut!”. Scenariul amuzant al lui Marius Șumudică în cazul fotbalului jucat cu măști de protecție

Marc Van Rants, un expert virusolog din Belgia, a propus ca fotbaliștii să joace cu măști de protecție, dar Marius Șumudică (49 de ani) îl contrazice fără să stea pe gânduri.

Antrenorul lui Gaziantep este de părere că ar fi imposibil ca fotbaliștii să reziste cu măștile de protecție pe față, mai ales în condițiile în care campionatul s-ar muta în Antalya, variantă care este analizată în acestă perioadă atât pentru Liga 1, cât și pentru prima ligă a Turciei.

„Asta e o prostie. «Stai, bă, nu mă ataca că mi-a căzut masca. Să mi-o iau de pe jos». În Antalya dacă joci cu masca ai leșinat pe teren. Nu se oxigenează creierul. Creierul nu îți dă semnatul la musculatură”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Cere înghețarea campionatului

Marius Șumudică este de părere că mutarea meciurilor oficiale în Antalya ar fi cea mai bună soluție, dar doar dacă este obligatoriu să fie reluat campionatul. În caz contrar, antrenorul român propune înghețarea campionatului.

„Din punct de vedere al sănătății, e cea mai bună soluție. Fiecare echipă e cazată într-un hotel și nu are contact cu celelalte. Ai un oarecare control, fiecare echipă cu staff-ul medical, ai alimentație, nu ieși, nu te întâlnești, ai o oarecare restricție.

Eu sunt de acord cu jocurile în Antalya, decât să circulăm în Turcia, dar doar dacă ne obligă televiziunile. Eu aș îngheța campionatul, l-aș opri decât să nu îl termini nici pe ăsta și să ai doi jucători infectați. Eu cred că ar fi bine să câștigăm timp și să plecăm cu următorul campionat în condiții normale. Dacă e 20 iulie, nu există, nu e uman. Totul va fi hazard. nu vor fi suporterii, va fi la mica ciupeală, dai cu zarul, care dă mai mare.

Eu nu cred că peste o săptămână, două-trei, va fi un moment zero și se va șterge cu buretele acest virus. Vor fi jucători care vor refuza să intre pe teren. Am pățit-o la Trabzon. A fost un jucător care a zis «Stop, renunț la bani, eu vreau acasă»”, a mai spus Marius Șumudică.

The post „Stai, bă, să-mi iau masca de pe jos că mi-a căzut!”. Scenariul amuzant al lui Marius Șumudică în cazul fotbalului jucat cu măști de protecție appeared first on Prosport.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*