Home » Coronavirus » Trei angajați de la penitenciarele Jilava și Gherla, depistați pozitiv la coronavirusciprian.iana

Trei angajați de la penitenciarele Jilava și Gherla, depistați pozitiv la coronavirusciprian.iana

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, joi, că are în acest moment trei angajați depistați pozitiv la coronavirus în penitenciarele Jilava și Gherla.

Dintre aceștia, doi sunt de la Penitenciarul București-Jilava, iar unul, de la Penitenciarul Gherla.

După un prim caz confirmat pe 21 martie, joi a fost depistat pozitiv la COVID-19 un al doilea angajat de la Penitenciarul București-Jilava.

“Astăzi (…) un al doilea angajat al Penitenciarului Bucureşti-Jilava a fost depistat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Poliţistul de penitenciare îşi exercita atribuţiile de serviciu în sectorul administrativ şi nu a interacţionat cu persoane private de libertate”, menţionează ANP.

Conform ANP, contacţii identificaţi au fost scoşi din serviciu şi vor rămâne la domiciliu, urmând a fi aplicate recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov.

Spaţiile de lucru sunt dezinfectate. Se asigură, de asemenea, continuitatea activităţilor specifice, în baza planificărilor, arată ANP.

“Referitor la primul caz confirmat în cadrul aceleiaşi unităţi, în data de 21.04.2020, menţionăm că, pe lângă testarea specifică a celor 33 de cadre identificate contacţi, Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a comunicat posibilitatea efectuării de teste inclusiv în rândul deţinuţilor contacţi”, precizează ANP.

Totodată, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat şi un prim caz confirmat COVID-19 la Penitenciarul Gherla – un angajat care îşi desfăşura activitatea în sectorul de deţinere.

“În prezent, se efectuează verificări pentru stabilirea contacţilor, teste specifice urmând a fi aplicate conform indicaţiilor Direcţiei de Sănătate Publică Cluj. Măsurile de scoatere din serviciu şi înlocuire cu personal de rezervă, precum şi cele de dezinfecţie se implementează inclusiv în acest caz”, anunţă ANP.

About admin

%d blogeri au apreciat: